Profesor de fizică de peste 35 de ani, Ioan Damian a reuşit să facă din materia sa una dintre cele mai plăcute ore. Deţine o diplomă de onoare de la NASA pentru coordonarea unui proiect de oraş cosmic. Acesta a fost desemnat cel mai bun profesor din Alba Iulia.
Profil:
Născut la: 28 septembrie, 1947, Târnăveni
Studii: Facultatea de Fizică Bucureşti
Familie: căsătorit, o fiică
Ioan Damian, profesor de fizică în Alba Iulia se poate mândri cu o experienţă de peste 35 de ani la catedră. Timp de 20 de ani a desluşit misterele fizicii pentru elevii liceului de construcţii, iar din 1994 este profesor la Colegiul Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan“ din Alba Iulia.
Săptămâna aceasta a fost desemnat de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba, cel mai bun profesor din Alba Iulia în anul şcolar 2008-2009, în urma unui concurs iniţiat de UPC România. „E o încununare a rezultatelor pe care le-am obţinut împreună cu elevii mei. Întotdeauna am încercat să-i implic atât în activităţile şcolare, cât şi extraşcolare. Faptul că am fost alături de ei, se vede în rezultatele pe care am reuşit să le obţinem“, a spus profesorul.
Îşi ajuta colegii de clasă
De pe băncile şcolii a fost pasionat de ştiinţele exacte, iar cunoştinţele acumulate le împărtăşea şi elevilor care nu se descurcau prea bine la aceste materii. „Îmi ajutam întotdeauna colegii de clasă la rezolvarea problemelor şi exerciţiilor la fizică şi la matematică. Cum aveam înclinaţii practice, am ales fizica, în defavoarea matematicii“, a afirmat albaiulianul. Acestuia i s-a oferit posibilitatea să lucreze în domeniul cercetării, la Institutul de Fizică Atomică din Bucureşti, dar a refuzat postul. De-a lungul timpului a primit sute de premii şi distincţii şcolare. Doar în ultimul an şcolar, un număr de 60 de elevi, atât din clasa la care a fost diriginte, a XII-a Matemati