Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lacrimile biruinţei

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 2 iunie 2008 ·

Cine crede că la acest nivel orgoliile sunt mai mici decât în eşaloanele superioare se înşeală. Ba forţând puţin nota, am spune că dimpotrivă, cu cât banii şi implicit interesul primează, orgoliul şi ambiţiile pur sportive se împuţinează.

Am avut curiozitatea să vedem şi noi la lucru câştigătoarele seriilor de la Braşov şi Sibiu ce s-au bătut pentru un loc sub soarele ligii a treia şi nu regretăm deloc. Încrâncenare, efort şi multă, multă dorinţă au fost cuvintele cheie în meciul disputat la Tg.Mureş. În tribune - spectacol, patruzeci de sibieni gălăgioşi s-au „duelat” verbal cu mai numeroasa galerie bodeană condusă de inimosul Liviu Gnandt, nimeni altul decât fratele antrenorului. „Înarmaţi” cu steaguri, trompete, tobe şi tot ce există în dotarea unei galerii serioase, iubitorii fotbalului din Bod au fost la înălţime, încurajările lor purtând jucătorii spre victorie. Ne-au impresionat la final lacrimile de bucurie a doi bătrânei ce au îndurat căldura toropitoare pentru a-şi încuraja favoriţii. „Nimeni nu dădea vreo şansă echipei noastre nici în campionat, darămite la baraj, dar munca şi seriozitatea acestor copii au triumfat”, ne-a spus unul dintre ei.

Nu chiar toţi vedeau câştigătoarea seriei

promovată!

Într-adevăr, puţini iubitori de fotbal din Braşov creditau Victoria Bod, unul dintre ei, subprefectul Szakal Andras, altfel un împătimit al fotbalului şi al sportului în general, chiar antepronunţându-se pe un post TV, spunând că „Bodul nu are faţă de liga a treia şi nici măcar de baraj”. Nu putem spune ce va face echipa lui Paul Marin Cernat sezonul viitor, dar un lucru e cert, jucătorii săi au trecut „testul feţei” la baraj.

Cine n-are bătrâni să îşi cumpere!

Dar să nu fim răutăcioşi şi să revenim la meci. El a început în forţă, fără fireasca perioadă de tatonare cu sibienii aproape de gol, dar Turdean le-a aminti

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 53 minute
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 55 minute
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

Reacția lui Gigi Becali, după ce FCSB a devenit campioana României: „Slavă Ție, Doamne”.

Adevarul acum 31 minute
După 9 ani de chin, în care au fost mai mereu pe locul 2, FCSB a reușit să câștige un campionat dominat clar de la început până la final. Roș-albaștrii și-au asigurat titlul cu 3 etape înaintea finalului sezonului, după 2-1 cu Farul.

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum o ora
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 5 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 39 minute
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Drone explozive şi rachete ghidate lansate de Hezbollah în nordul Israelului. „Un atac complex”

Ziare.com acum 2 ore
Mişcarea libaneză pro-iraniană Hezbollah a anunţat că a vizat sâmbătă, 27 aprilie, două poziţii militare în nordul Israelului, "în ripostă la atacurile inamicului" împotriva "locuinţelor civile" din sudul Libanului. Atacurile au provocat moartea a t

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 11 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

14°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/14°
dum.

11°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°