Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SECRETE ANTICE. Anotimpul cel mai bun pentru SEX, conform tradiţiilor vechi EGIPTENE. PLUS: de ce considerau EGIPTENII că în acea perioadă a anului creşte fertilitatea

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 21 mai 2013 ·

Oamenii din Egiptul Antic întreţineau relaţii sexuale mai mult pe timpul verii, relevă o nouă cercetare. Cea mai populară perioadă pentru întreţinerea raporturilor sexuale era în lunile iulie şi august, ceea ce înseamnă că 20% dintre copiii egipteni se năşteau în martie sau aprilie.

1 /.

Ca urmare a acestui lucru, tot în cele două luni de primăvară se înregistrau şi cele mai multe decese în rândul femeilor care năşteau.

Arheologii au ajuns la această concluzie după ce au lucrat la un cimitir din Oaza Dakhleh, de unde au excavat 765 de morminte. Având în vedere că atunci când egiptenii îşi îngropau morţii, mormintele erau îndreptate spre locul de unde răsare soarele, oamenii de ştiinţă au putut afla lunile în care muriseră indivizii. Specialiştii au descoperit rămăşiţele a 124 de copii care au decedat între 18 şi 45 de luni de la naştere.

Pe baza acestor constatări, cercetătorii au ajuns la concluzia că egiptenii aveau un „anotimp al iubirii”. Descoperirile sunt surprinzătoare având în vedere că oamenii de ştiinţă credeau că în rândul altor culturi antice mediteraneene, în lunile de vară, erau concepuţi foarte puţini copii, ca urmare a căldurii care ducea la scăderea libidoului şi care afecta calitatea spermei.

Acum, oamenii de ştiinţă cred că, în Egiptul Antic, oamenii considerau că inundaţiile produse de Nil erau responsabile pentru creşterea fertilităţii şi a numărului mare de copii. Rezidenţii din Oaza Dakhleh credeau că fluviul deţinea cheia pentru fertilitatea pământului lor.

Mai mult, specialiştii estimează că numărul de copii născuţi primăvara a continuat să fie ridicat până în anii 1920-1930. În schimb, în luna ianuarie erau concepuţi cei mai puţini copii deoarece credinţele creştine îndeamnă la abstinenţă în timpul adventului şi postului mare. În plus, se pare că egiptenii creştini erau încurajaţi să evite raporturile sexuale î

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum o ora
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum o ora
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 3 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 48 minute
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

Swiatek a salvat trei mingi de meci şi a câştigat primul titlu la Madrid Open, învingând-o pe Sabalenka

News.ro acum 50 minute
Liderul WTA Iga Swiatek a câştigat primul său titlu la Mutua Madrid Open, după ce a salvat trei mingi de meci în finala cu Arina Sabalenka, numărul doi mondial şi deţinătoarea trofeului. Swiatek s-a impus cu scorul de 7-5, 4-6, 7-6(7), în cea mai lu

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 4 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 2 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 5 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 7 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Forţele israeliene au ucis cinci palestinieni într-un raid în apropiere de Tulkarm din Cisiordania

Mediafax acum o ora
Ministerul Sănătăţii a declarat că a identificat patru dintre cei cinci care au murit în timpul raidului din Deir al-Ghusun. Forţele israeliene au luat unele dintre cadavre, potrivit agenţiei oficiale palestiniene de ştiri Wafa şi unui reporter Reut

Vremea

București
acum

13°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

14°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

17°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°