„Am fost un copil liber, năzdrăvan, curios, mai degrabă crescut de stradă şi de prieteni decît de familie, dar sufletul şi mintea mea de copil au memorat doar farmecul străzii şi al jocurilor de puştani. Nici nu mai ştiu cîte roluri am jucat cu trupa de amatori, zeci de personaje... Primul meu rol a fost cu o trupă de amatori de la Poştă, iar eu interpretam rolul Locotenentului Stama tescu din piesa Titanic vals de Tudor Muşatescu. Eram pe scenă şi parcă visam. Nici nu ştiam ce se întîmplă cu mine. La un moment dat, m-au trezit nişte aplauze din sală. Acelea au fost primele aplauze din viaţa mea. M-am suit pe scenă şi parcă eram acolo de cînd lumea.“ Aşa a intrat Gheorghe Dinică în lumea teatrului. A părăsit-o într-o zi de marţi, după aproape trei săptămîni de spitalizare, conectat la aparate, în urma unui stop cardio-respirator. De doi ani, se spunea despre el că e bolnav de Alzheimer, după ce renunţase să joace în Faustul sibian al lui Silviu Purcărete – la fel ca Ştefan Iordache, pe care regizorul şi-l dorise ca protagonist. Ultimele spectacole în care a jucat, la Teatrul Naţional, Take, Ianke şi Cadîr şi Dansînd pentru zeul păgîn, au ieşit de pe afiş de ceva vreme, Dinică lucrînd doar în televiziune – în rolul generalului Vulturesco din serialul Aniela. Gheorghe Dinică (apropiaţii îi spuneau Gigi) a absolvit în anul 1961 Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, la clasa Dinei Cocea, care-l văzuse în Bogoiu, din Jocul de-a vacanţa de Mihail Sebastian, o producţie a cercului teatral al Casei de Cultură a Sindicatelor, rol pentru care a primit un Mare Premiu la un concurs de amatori. A debutat în film în Străinul, în 1963. Nu trageţi, domn’ Semaca, sînt eu, Lăscărică avea să fie cea mai populară dintre replicile lui (în Cu mîinile curate al lui Sergiu Nicolaescu), în 60 de filme în care a jucat. Spre deosebire, însă, de alţi actori de c