Lecţia Marsiliei este, cred, chiar aceasta: itinerarii regionale, identitate europeană cu trăsături proprii, diversitate culturală ca factor de îmbogăţire şi ca liant social. Iar din punct de vedere economic, un consiliu al marilor companii din regiune care să poată oferi, aşa cum s-a întâmplat în acest an cu MP 2013, 20 la sută din bugetul operaţional al activităţilor din programul Capitală Culturală Europeană.

MP2013este sigla sub care, în 2008, Marsilia a câştigat acerba competiţie pentru obţinerea titlului de Capitală Culturală Europeană în Franţa. Ea a reprezentat o surpriză pentru cei care cunoşteau mecanismele de desemnare şi forţa competitoarelor sale: Bordeaux şi Lyon. Succesul echipei din Provence ar putea să ne ofere câteva piste de dezvoltare a dosarului Iaşului pentru acest titlu.

În competiţia franceză, Marsilia avea mai multe puncte slabe. În primul rând, un oraş port, cu o mare densitate de emigranţi africani, cu un nivel ridicat de sărăcie şi infracţionalitate, cu o pondere economică mai curând legată de averile unor mafioţi din fotbal, precum Bernard Tapie, şi cu o ofertă culturală interesantă, dar modestă. Spre deosebire de Bordeaux, al cărui întreg program cultural era concentrat pe cultura înaltă, ”de viţă”, cum subtil au numit-o organizatorii în dosarul de candidatură, dosar care cuprindea o agendă fulminantă de mari manifestări culturale, la Marsilia, oferta culturală a avut în vedere în primul rând o componentă socială şi inovativă. Bunăoară în acest an, spre deosebire de multe alte capitale culturale europene, nu au fost la Marsilia vedete planetare ale filmului sau mari figuri ale box office-ului cultural continental. Au fost, în schimb, o mulţime de ateliere şi workshop-uri în spaţii de rezidenţă în care s-au regăsit tineri artişti din tot spaţiul euro-mediteranean.

Punctul cheie al succesului Marsiliei a fost că pentru