Reinventaţi de Uhrin, Ricketts şi Ignjatijevici au înţepat mortal, aducîndu-i Timişoarei şefia Ligii 1 măcar pînă azi
Timişoara a venit la Mediaş cu simptome de asfixie mecanică, după trei etape fără victorie. Bătuse ultima dată în Regie, 3-2 cu Sportul, în ultimele secunde, la limita infarctului. Uhrin a operat în ziua meciului: Zicu şi Magera au rămas pe bancă, Ricketts a primit pistoalele, avîndu-l ca asistent pe Goga. Mutări de poker, dar Timişoara jucase la cacealma o jumătate de retur.
Clujul a dat-o în bară, Poli a lovit în plin
Ricketts a scăpat singur, dar a tras peste, ocazie uriaşă venită însă după ce Clujul, cu instincte de killer ascuţite în 6 etape fără înfrîngere, s-a aflat de două ori aproape de gol! Tot Ricketts, liber pe 7 metri, a deviat pentru Alexa, care, din plonjon, l-a bătut pe Popa, 0-1 (22). Uhrin judecase bine, Timişoara făcea din nou rocada la vîrf cu Oţelul. U a trimis de două ori în bară şi a irosit, boemă, încă trei şanse imense. Poli a rezistat şi a avut forţă pentru încă un upercut. Tameş a pasat pe culoar, Ignjatijevici a sprintat şi l-a învins, lejer, pe Popa, 0-2 (44).
Clau-gol a încins meciul
Dar meciul nu se încheiase. Timişoara a rămas la cutie, în vreme ce clujenii au continuat să atace. Ca în prima parte. Niculescu, însă, din colţul careului mic, nu l-a mai iertat pe Taborda, scurtînd distanţele, 1-2 (58). Meciul a luat foc, "şepcile" armaseră şi anunţau explozia. Nasser a tras la două degete pe lîngă (66), Uhrin a mirosit pericolul şi l-a aruncat în foc pe Zicu. N-a mişcat! U a presat pînă la final, Goga a ratat pe o contră (83), dar tabela a rămas setată pe un 2-1 pentru Poli ce-i duce din nou pe bănăţeni pe locul 1.
"Şepcile roşii" au terminat în zece
Antrenorul clujenilor, Ionuţ Badea, a epuizat cele trei schimbări pînă în minutul 81, astfel că accidentare