Consiliul de Administraţie al Nuclearelectrica (simbol SNN) a decis, ieri, convocarea Adunării Generale Ordinare şi Extraordinare a Acţionarilor, în data de 23 decembrie, pentru aprobarea hotărârii privind prelungirea Acordului de Investiţii încheiat de companie cu Arcelor Mittal şi Enel pentru Proiectul de Investiţii Unităţile 3 şi 4 CNE Cernavodă.
Pe ordinea de zi se mai află şi aprobarea Strategiei şi planului de retehnologizare a Unităţii 1 CNE Cernavodă în vederea prelungirii duratei de viaţă a acesteia, potrivit convocatorului remis Bursei de Valori Bucureşti.
Unităţile 1 şi 2 de la centrala nuclearoelectrică de la Cernavodă au fost oprite din funcţionare neprogramat, la finalul lunii octombrie, din cauza unor defecţiuni înregistrate la anumite echipamente.
F.A. Consiliul de Administraţie al Nuclearelectrica (simbol SNN) a decis, ieri, convocarea Adunării Generale Ordinare şi Extraordinare a Acţionarilor, în data de 23 decembrie, pentru aprobarea hotărârii privind prelungirea Acordului de Investiţii încheiat de companie cu Arcelor Mittal şi Enel pentru Proiectul de Investiţii Unităţile 3 şi 4 CNE Cernavodă.

F.A.