Anul acesta a fost plin de evenimente mai mult sau mai puţin fericite, care au ţinut primele pagini ale ziarelor. Foarte multe cupluri au hotărât să-şi spună „Da” în 2008, însă, pe de altă parte, multe perechi au spus „gata, s-a terminat”. Cei care au deschis sezonul nunţilor au fost fotbalistul Cristi Chivu şi Adelina Elisei, prezentatoarea ştirilor sportive de la Antena 3.
După o relaţie de scurtă durată, căpitanul echipei naţionale de fotbal a hotărât să-i ceară mâna iubitei sale, iar nunta a avut loc pe 6 iulie, la Palatul Ştirbei, unde au fost prezenţi peste 500 de invitaţi.
Naşii cuplului au fost Victor şi Manuela Becali. Adelina Elisei era însărcinată în luna a treia, în momentul nunţii, iar bebeluşul va veni pe lume la începutul anului viitor.
Cristi Chivu şi Adelina Elisei au avut cea mai mediatizată nuntă
O fostă colegă de trust a Adelinei, Simona Pătruleasa, a fost şi ea cerută în căsătorie anul acesta. Spre deosebire de nunta cuplului Cristi Chivu – Adelina Elisei, unde s-a petrecut cu mare fast, nunta Simonei cu Sabin Ivanof a fost ţinută în mare secret. Cei doi s-au căsătorit în Italia, alături de câţiva prieteni apropiaţi şi de familie.
Băieţii răi s-au aşezat la casa lor
CRBL, din trupa Simplu, s-a căsătorit pe 1 noiembrie, cu Elena, partenera sa de viaţă. Aceştia s-au jucat puţin cu tematica nunţii, aşa că au făcut o petrecere în stil „mafiot”, inspiraţi de filmele cu Al Capone.
Pe ritmuri de jazz, CRBL a păşit la altar, costumat ca un mafiot din vremea prohibiţiei americane. La petrecere au participat colegii săi din trupă, dar şi cei de la „Dansez pentru tine”.
Mihai, de la Akcent, s-a căsătorit în luna iunie cu iubita lui, Laura Gruia, iar Cristina Spătar şi-a regăsit dragostea în persoana lui Alin Ionescu, cu care şi-a unit destin