Succesul în viaţă depinde un pic de noroc însă cel mai mult de răbdarea de care dispune omul. O spune actualul administrator al Cantinei Săracilor din Buzău, Doru Crăciun, care mărturiseşte că în meseria sa a trecut prin toate etapele, de la ajutor de ospătar, în adolescenţă, la şef de restaurant de lux, şi că nicăieri nu s-a simţit mai util decât acum, în rolul celui care îi hrăneşte pe cei mai săraci oameni ai urbei.
Peste 350 dintre cei mai săraci buzoieni îl văd pe Doru Crăciun ca pe tatăl lor. El le oferă zilnic de mâncare şi pentru asta îi sunt recunoscători. Stă de vorbă în fiecare zi cu clienţii săi şi de fiecare dată îi întreabă dacă le-a plăcut mâncarea, pentru ca cea de a doua zi să fie şi mai gustoasă. Este şef la Cantina Săracilor din 2003 şi mărturiseşte că începutul a fost foarte greu.
„Ştiam de cantina săracilor din 1954 dar nu ştiam că sunt aşa de mulţi oameni săraci şi nu ştiam ce fel de oameni sunt. Am observat în primele zile că sunt foarte pretenţioşi, mai pretenţioşi decât cei care plătesc şi de multe ori nu înţeleg că e mâncare de cazan. După 3 luni de zile am vrut chiar să demisionez şi să plec la Oradea de unde aveam o ofertă de angajare. Aveam cererea scrisă însă într-o zi a intrat la mine o femeie. Respectuoasă, şi-a lăsat papucii la uşă şi mi-a spus aşa: am venit să vă spun că de când sunteţi dumneavoatră aici, copiii mei se scoală sătui de la masă. Asta m-a ţinut pe loc şi iată-mă în continuare la cantina de ajutor social”, ne-a spus Doru Crăciun.
Doru Crăciun este constănţean însă în 1954 s-a mutat împreună cu părinţii la Grăjdana, unde se născuse mama sa. A pornit de jos şi asta l-a făcut să vadă altfel lucrurile. „De copil am lucrat în alimentaţie publică. Am luat-o de jos, de la picol şi mergeam vara pe litoral, unde se aflau şi rudele mele. Am ajuns barman vaimoş iar în 1978 lucram ca barman preparator la comp