Nu pot înțelege cum o instanță de judecată superioară, la Curtea de Apel, vorba aia, în centrul Bucureștiului achită un lot de inculpați și alta,tot de acolo, îi condamnă destul de blând față de rechizitoriul procurorilor.
Diferențele între cele două instanțe sunt foarte mari și între ele și rechizitoriu ca de la cer la pământ. Unde procurorii cer 20 de ani, o dată nu se acordă nimic și apoi doar 7, respectiv 8 ani...Nu aș dori să mai intru în amănunte dar în Justiție mi se par multe brambura.
Poate că sunt un pic subiectiv pentru că un procuror de la DNA, ca să începem cu începutul acestui proces, are salariul de cel puțin zece ori mai mare decât un profesor, aflat la apogeul carierei. La fel și cu judecătorii de la Curtea de Apel. La Înalta Curte, nu știu exact, dar cred că orice profesor s-ar lua cu mâinile de cap. Cei de acolo câștigă cu mult mai mult.
Așa cum văd eu ei sunt un fel de artiști. Procurorii cercetează ani de zile, merg în țări străine, chiar în insule frumoase, în cazul acestui proces, al transferurilor, propun ceva, rechizitoriul lor și aproape nimeni nu-i bagă în seamă. Toți sunt achitați și, câteva luni mai târziu, fără audieri suplimentare fără alte date la dosar, toți sunt condamnați. Dar la prea puțin, dacă măcar 10% din ce scrie în rechizitoriu ar fi adevărat.
Noi trăim și ne educăm semenii într-un respect nemărginit față de magistrați. Hotărârile lor sunt supreme, de cele mai multe ori nu ar trebui nici măcar comentate. Ci doar însușite și puse în aplicare. Activitatea netulburată de mineni a unora dintre procurori și judecători dă însă loc la comentarii necivilizate.
O țară întreagă a vuit în legătură cu unele greșeli de la bacalaureat. Profesorii au fost puși la zid. Aici, unde zeci de milioane de euro migrează ca și păsările călătoare către țările calde și se întors iar, primăvara, pe la Geneva , nu prea spune nim
