Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Post cu soia şi sex

Publicat in Adevarul, duminică 13 noiembrie 2011 · ·

Aproape jumătate dintre români ţin post, fără însă a respecta cu adevărat cutumele bisericeşti. Astfel, regimul pe bază de soia nu compensează gândurile rele şi plăcerile trupeşti.

Creştinii ortodocşi şi catolici sărbătoresc azi Lăsata Secului, urmând ca, de mâine, timp de 40 de zile, să intre în Postul Crăciunului. Peste trei sferturi dintre români postesc în zilele obişnuite şi cu ocazia altor sărbători religioase măcar ocazional, iar aproximativ 40% din ei ţin post regulat, arată cel mai nou sondaj făcut de Fundaţia Soros România. De asemenea, postul este mai important pentru femei decât pentru bărbaţi, iar greco şi romano-catolicii respectă această cutumă mai mult decât ortodocşii.

Specialiştii susţin că această tradiţie este mai degrabă moştenită, decât păstrată din credinţă. „Postul e cea mai răspândită practică exteriorizată a religiei şi se îmbină cu tradiţia. Facem anumite lucruri pentru că le-au făcut şi părinţii noştrii, şi părinţii lor, pentru că «aşa se face». Oamenii ţin post pentru că sunt credincioşi şi vor să-şi arate credinţa şi celorlalţi, familiei, prietenilor, vecinilor", explică sociologul Raluca Popescu, care a participat la elaborarea studiilor publicate de Fundaţia Soros.

Ea mai spune că un indicator al faptului că mulţi români postesc este şi explozia de oferte de produse specifice din această perioadă. „Înainte de posturile mari, cel al Paştelui şi cel al Crăciunului, piaţa este invadată mai ales de alimente din soia, care înlocuiesc carnea", mai spune Raluca Popescu.

Şniţele şi sarmale „de sec"

Pentru că există atât de multe alimente care înlocuiesc mâncarea „de dulce", postul nici nu mai este atât de greu de ţinut. Maria Constantin (45 de ani) locuieşte în Bucureşti de 30 de ani. Ea spune că ţine toate posturile şi că îi este destul de uşor, pentru că nu simte lipsa niciunui aliment „int

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 59 minute
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum o ora
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 4 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum o ora
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 6 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum o ora
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 7 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 2 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum o ora
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

16°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

8°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°