Dosarul cu propunerea de arestare preventivă a fostului deputat Alin Trăşculescu va ajunge la instanţa supremă după ce DNA va primi de la Camera Deputaţilor răspunsul privind încuviinţarea arestării, au declarat, marţi, pentru MEDIAFAX surse judiciare.
Alin Trăşculescu şi-a anunţat, marţi, în plenul Camerei, demisia din calitatea de deputat. El a anunţat că demisionează după ce în plen a fost prezentată cererea ministrului Justiţiei şi raportul Comisiei juridice privind încuviinţarea arestării preventive a lui Trăşculescu.
Surse judiciare au precizat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie rămâne instanţa competentă pentru soluţionarea unei eventuale propuneri a Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) de arestare preventivă a fostului deputat Alin Trăşculescu.
Direcţia Naţională Anticorupţie aşteaptă să primească de la Camera Deputaţilor, prin intermediul Ministerului Justiţiei, răspunsul la cererea de încuviinţare a arestării preventive a lui Alin Trăşculescu, pentru a fi respectate astfel normele legale în vigoare, au adăugat sursele citate.
Potrivit surselor judiciare citate, răspunsul Camerei în urma demisiei lui Alin Trăşculescu ar putea fi în sensul că solicitarea procurorilor anticorupţie este una rămasă fără obiect.
În acest context, au explicat sursele citate, odată ajuns un astfel de document la procurorii anticorupţie, aceştia vor proceda "de îndată" la trimiterea dosarului de urmărire penală a lui Alin Trăşculescu, împreună cu propunerea arestării preventive pe numele acestuia.
După ce dosarul va ajunge la instanţă, vor fi citate persoanele inculpate şi se va stabili un termen de judecată a propunerii DNA.
Alin Trăşculescu a declarat, la dezbaterea raportului Comisiei juridice privind încuviinţarea arestării sale preventive, că, din respect pentru cetăţenii din Vrancea, demisionează din Camera Deputaţilor. @N_