Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sorin Ovidiu Vîntu RĂMÂNE după gratii

Publicat in Romania Libera, vineri 25 ianuarie 2013 ·

UPDATE: Tribunalul Bucureşti a respins, vineri, cererea de eliberare condiţionată a omului de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu, decizia judecătorilor fiind definitivă, potrivit Mediafax.

Tribunalul Bucureşti a judecat, vineri, contestaţia lui Vîntu împotriva deciziei Judecătoriei sectorului 4, care respinsese cererea de eliberare condiţionată a acestuia după executarea a două treimi din pedeapsă.

La şedinţa de vineri, procurorul a susţinut că omul de afaceri a purtat din penitenciar peste 3.300 de discuţii telefonice şi că nu a respectat anumite norme ale închisorii.

După deliberări, cei trei judecători ai Tribunalului au respins recursul omului de afaceri astfel, că acesta execută în continuare pedeapsa de un an de închisoare, dată în cazul de şantaj a lui Sebastian Ghiţă.

În cadrul audierii de vineri, procurorul a arătat că Sorin Ovidiu Vîntu a folosit telefonul mobil în timp ce era deţinut, făcând peste 3.300 de apeluri.

În replică, Vîntu a spus că în accepţiunea procurorului şi când a vorbit de pe telefonul fix ar fi vorbit de pe telefonul mobil, precizând că în realitate, în mod logic şi fizic, nu putea purta atâtea discuţii dintr-un timp atât de scurt.

Vîntu a mai spus că procurorii susţin că a purtat convorbiri telefonice, inclusiv când era în instanţa de judecată sau cu fiica sa la vorbitor, fapt ce nu se putea realiza fizic.

_ _ _ _

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a atacat decizia prin care Judecătoria Sectorului 1 a hotărât să îi respingă cererea de eliberare condiţionată. Dacă nici la recurs nu va avea sorţi de izbandă, va mai putea face o încercare în luna februarie.

Cererea de eliberare a lui Vîntu a fost respinsă la începutului acestui an. Judecătorii spun că a dat peste 3.000 de telefoane de după gratii, deşi legea nu îi permitea, potrivit Digi 24.

Citeşte şi Vîntu cere REDUCEREA pedepsei.

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum o ora
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 59 minute
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Marcel Ciolacu, întrebat dacă e bine ca PSD să susţină un primar condamnat pentru proxenetism: „Românii au întotdeauna dreptate”

HotNews acum 55 minute
Întrebat vineri, la Brăila, dacă i se pare potrivit ca o persoană condamnată pentru proxenetism şi participare la grup infracţional să fie candidat din partea social-democraților, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a evitat un răspuns clar, limitându-se s

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 14 minute
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

VIDEO Vot masiv, dar simbolic pentru ca Palestina să devină membru ONU / Ambasadorul Israelului a distrus un exemplar al Cartei ONU cu un tocător de hârtie

HotNews acum 3 ore
Înfuriind Israelul, o majoritate covârșitoare a Adunării Generale a ONU a hotărât vineri că palestinienii merită statut de membri cu drepturi depline în organizație, acordându-le unele drepturi suplimentare, în timp ce SUA s-au abținut, relatează Re

Prințul William a vorbit despre starea de sănătate a soției sale. Cum se simte ducesa de Wales

Adevarul acum 4 ore
În timpul unei vizite la spitalul comunitar St Mary's din Insulele Scilly, prințul William a declarat că soția sa, Catherine, diagnosticată cu cancer, „se simte bine”, potrivit BBC.

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 3 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 4 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 10 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Marcel CIOLACU la șantierul naval din BRĂILA: România produce! Închideți televizoarele….

Gandul acum 5 ore
„România produce!” a spus vineri premierul Marcel Ciolacu, în cadrul vizitei de pe șantierul naval din Brăila. Social-democratul spune că a rămas impresionat de maniera în care cei peste 2000 de salaroați își fac meseria. Vineri, prim-ministrul Marc

Vremea

București
acum

14°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°