Termenii perechii sinonimice rinichi - rărunchi au o îndepărtată origine comună, pentru că provin din latina populară, din două diminutive (renunculus, reniculus) formate de la acelaşi cuvînt de bază, ren. Repartiţia dialectală a sinonimelor a fost înregistrată de Atlasul Lingvistic Român (ALR I, 1938): rinichi era termenul curent în Muntenia şi în Dobrogea (Sextil Puşcariu, în Limba română, presupunea de aceea că ar fi venit din sud), în vreme ce rărunchi era folosit în tot restul teritoriului românesc. Oricum, rinichi e forma care s-a impus în limba literară, în vreme ce rărunchi a rămas un cuvînt învechit şi popular - care apare în unele dintre cele mai vechi texte româneşti şi care a dezvoltat o frazeologie destul de bogată (a fi cu seu la rărunchi "a fi om înstărit"; a prinde seu la rărunchi "a se îmbogăţi"; a i se rupe rărunchii de milă "a-i fi foarte milă" etc.). De fapt, cuvîntul are şi un înţeles mai larg, dar nu foarte depărtat de cel primar: "adîncul trupului omenesc considerat ca centru al forţei, al sensibilităţii etc." (Dicţionarul limbii române, DLR, tomul IX, 1975). Acest sens apare cu claritate în construcţiile care exprimă intensitatea, forţa unei stări sau a unei acţiuni fiziologice: din rărunchi, pînă-n rărunchi, pînă în fundul rărunchilor. în citatele din DLR, sintagmele cu sens intensiv determină verbe ca a se bucura, a se opinti, a geme, a suspina, a ofta, a se cutremura ("am suspinat din rărunchi" - G. Galaction; "să se cutremure pînă-n rărunchi" - E. Camilar) etc. Acestea sînt de fapt contextele în care cuvîntul circulă şi azi (în afara vorbirii regionale) în registrul colocvial şi în presă; o sumară verificare în Internet oferă exemple precum "strigînd din rărunchi" (textele unui cenaclu), "ideea salvatoare a lui Ninel este să urle din rărunchi" (România literară, 1998); "o ţară care se pretinde tolerantă şi creştin-ortodoxă pînă în ră