Titlul meu nu e o înjurătură. Dar poate doar o dureroasă injurie la adresa celor ce au uitat originea noastră. Nu o iau de la daci şi romani, teorie atacată şi ea în zilele acestea. Sau, spre mândria noastră, inversată. Cică, romanii se trag din noi...
O iau cu trecutul nostru imediat. Cu tradiţiile. Căci astea, la ele mă refer, trebuiesc relevate, arătate, reînviate. Nu şi renovate. Doar scuturate de colb. Gândurile prezente mi-au venit de la concertul excepţional al lui Tudor Gheorghe ţinut la centrul cultural ce-i poartă numele, din Izbiceni jud Olt.
Adică, un concert viu, în vatra satului românesc, invitat să o facă de primarul Mircea Velica cel care a ”ăndrăznit ” a boteza centrul cultural cu numele lui Tudor Gheorghe şi de directorul centrului Gabriel Mihalcea. Maestrul încearcă, cu acest concert, cu conceptul lui - cu modulul cu care va colinda ţara - să impună ceva anume. De fapt, sunt două lucruri principale.
Primul este muzica veche românească pe care a cules-o din plin şi cu mult bun gust de la Institutul de Etnografie şi Folclor sau cum s-o mai numi acum. Cu muzică medievală românească, dinainte şi după Anton Pann. Capitol la care cercetătorul şi interpretul Al Mica este extrem de avansat. ”Antologia cinci veacuri din istoria cântecului popular românesc (1540 – 2011)”, 780 de cîntece, 622 piese vocale şi 159 intrumentale. 35 de cd-uri audio, în 5 cd-uri mp3, cu Alexandru Mica solist, acompaniat de orchestre de virtuozi.
Apropo, să nu ne imaginăm un ev mediu mai catolic cu arce-n ogivă, biserici şi palate de piatră, ci unul pur românesc, cu bisericile de lemn, icoanele pe sticlă şi cu călugării ca editori, cititori şi ”dascăli” de carte.
Al doilea element al conceptului este unul polemic. Ţine de prolet-culturalizarea maselor prin folclor, în anii comunismului. Avem deci de-a face cu o întreagă re
