Din cauza costurilor mari de productie, marfurile fabricate in Romania de catre cei din industria usoara sunt prea scumpe pentru buzunarul iesenilor. In acest context, cei care s-au orientat pe exporturi supravietuiesc. Ceilalti sunt la limita profitabilitatii. Scaderea productiei in industria usoara este evidenta mai ales in ultimii trei ani. Majorarea taxelor vamale, la inceputul anului 1997, pentru materia prima folosita in productia de textile, pe o perioada de 6 luni, a blocat multe dintre fabricile de profil. La Iasi s-a resimtit destul de puternic, din punct de vedere financiar, aceasta masura total nejustificata. In luna trecuta, valoarea productiei de textile, la nivelul Iasului, a fost de peste 23 de miliarde lei.
De la inceputul anului, productia de textile si produse textile s-a cifrat, tot la nivelul Iasului, la peste 189 de miliarde lei. Din aceasta cifra, exporturile au reprezentat aproape 55 de miliarde lei. In aceeasi perioada, productia de imbracaminte din textile, blanuri si piele s-a cifrat la 571 de miliarde lei, din care peste 172 de miliarde a reprezentat exportul. La pielarie si incaltaminte se mentine un raport bun intre productia livrata si cea exportata. Din 116 miliarde (valoare a marfurilor livrate), peste 82 de miliarde lei au reprezentat exporturile. Este de remarcat in acest context ca multe dintre firmele iesene din domeniul industriei usoare se confrunta cu probleme mari din cauza lipsurilor financiare ale populatiei autohtone. Costurile de productie sunt foarte mari si, din aceasta cauza, pretul produsului finit este mare raportat la puterea de cumparare a romanilor. Societatile care rezista mai mult sunt cele care inregistreaza o pondere a productiei livrate, la export. Piata interna nu mai poate absorbi productia din industria textila nici in proportie de 50%.
Nu se mai produce pe stoc
Fata de