Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În Germania încolţesc seminţe de scandal politic: Merkel este acuzată că a cedat lobby-ului constructorilor auto

Publicat in Ziarul Financiar, joi 17 octombrie 2013 ·

Partidele de opoziţie din Ger­mania l-au acuzat pe cancelarul Angela Merkel că a cedat în faţa lobby-ului făcut de industria auto în condiţiile în care partidul său a primit donaţii de sute de mii de euro de la familia care controlează BMW după ce Berlinul s-a opus limitării mai dure a emisiilor de CO2 propuse de Comisia Europeană.

Acţionarii majoritari ai producătorului de autovehicule de lux BMW Johanna Quandt şi cei doi copii ai săi Stefan Quandt şi Susanne Klatten au donat câte 230.000 de euro Partidului Creş­tin-Democrat, scrie Deutsche Welle.

Trans­ferurile au fost efectuate pe 9 octombrie şi au fost făcute publice de către parlament marţi. Creştin-democraţii au confirmat că au primit banii.

Familia care conduce BMW, cu bazele în Bavaria, un bastion al conservatorismului, este o sursă tradiţională de finanţare pentru creştin-democraţi.

Potrivit raportului parla­mentar, trioul a decis să doneze banii la începutul anului, dar a aşteptat sfârşitul alegerilor parla­mentare, câştigate de partidul lui Merkel, pentru a nu le influenţa.

Însă perioada în care au venit banii a stârnit critici, informaţiile despre donaţii devenind cunos­cute la câteva ore după ce Ger­mania a blocat eforturile Uniunii Europene de a implementa ţinte mai dure privind emisiile de dioxid de carbon pentru maşinile de pasageri începând cu 2020. Flota din segmentul de vârf a BMW destinată executivilor şi călătorilor pe distanţă lungă au emisii peste media competitorilor europeni.

„Cea mai mare donaţie de până acum din alegerile de anul acesta a fost transferată la nici o lună de la alegeri. Aceasta ridică întrebarea dacă nu cumva familia Quandt/Klatten a încercat activ să nu pară că este părtinitoare în alegeri“, a afirmat Christina Deck­wirth, reprezentant al organizaţiei LobbyControl.

Germania a forţat imple­mentarea ţintelor privid emisiile până

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA interzic importurile de la 26 de companii textile chineze, din cauza muncii forţate a uigurilor

News.ro acum o ora
Statele Unite au blocat joi importurile de la 26 de comercianţi chinezi de bumbac sau depozite, ca parte a efortului de a elimina din lanţul de aprovizionare al SUA bunurile fabricate cu munca forţată a minorităţilor uigure, transmite Reuters. Compa

Premierul polonez spune că a primit ameninţări după tentativa de asasinare a omologului slovac

News.ro acum 7 ore
Premierul polonez Donald Tusk a declarat joi că a primit ameninţări după tentativa de asasinat asupra omologului său slovac, iar presa a relatat că protecţia sa va fi întărită, relatează Reuters. Premierul slovac Robert Fico a fost împuşcat miercuri

Scrimă: Emilia Corbu a cucerit titlul de campioană a României la floretă feminin

News.ro acum 7 ore
Scrimera Emilia Corbu şi-a adjudecat joi, la Bucureşti, titlul de campioană naţionala a senioarelor la floretă feminin. Emilia Corbu, legitimată la gruparea bucureşteană CS Rapid a învins-o joi, în finala probei individuale feminine a Campionatelor

Astăzi se joacă primul meci al barajului pentru menţinerea/promovarea în primă ligă

Mediafax acum 15 minute
FC Botoşani şi CS Mioveni vor disputa vineri, 17 mai, de la ora 20:00, primul meci din cadrul barajului pentru menţinerea/promovarea în prima ligă. Cel de-al doilea joc din cadrul turului, cel dintre Dinamo şi AFK Csikszereda, se joacă luni, 20 mai,

Indicele Dow Jones a trecut pentru prima dată de 40.000

Mediafax acum 8 ore
Atunci când banca centrală a pus capăt erei ratelor extrem de scăzute care a prevalat în anii care au urmat crizei financiare mondiale, economiştii au prezis consecinţe dureroase: o recesiune în SUA şi o creştere a şomajului. Pieţele s-au cutremurat

Selecţionerul Didier Deschamps a anunţat lotul Franţei pentru Euro 2024

Mediafax acum 8 ore
Euro 2024 va fi primul turneu major în care Mbappé va purta banderola de căpitan al Franţei. Cea mai mare surpriză a anunţului este revenirea neaşteptată a lui N'Golo Kanté (33 de ani). Mijlocaşul nu a mai fost convocat la o partidă internaţională d

NATO susține că Rusia nu are suficiente forțe pentru o pătrundere majoră în Ucraina

HotNews acum 9 ore
Rusia nu dispune de suficiente forțe pentru a realiza un progres major în ofensiva sa în curs de desfășurare în Ucraina, a declarat joi un comandant militar de rang înalt al NATO, citat de AFP. Generalul Christopher Cavoli, comandantul suprem al for

Basarabia, tărâm românesc. Romgaz a deschis o nouă sucursală în Republica Moldova

Mediafax acum 12 ore
„Demersul înregistrării Sucursalei Romgaz la Chişinău se înscrie în sfera acţiunilor pe care compania le derulează în scopul extinderii activităţii de furnizare gaze la nivel regional, obiectiv prevăzut în strategia companiei pentru perioada 2021 –

Viktor Orban spune că a rămas singur „în lupta pentru pace”, în interiorul UE, după tentativa de asasinat asupra aliatului său, Robert Fico

HotNews acum 8 ore
Premierul ungar naționalist Viktor Orban s-a prezentat joi drept „singurul rămas să lupte pentru pace” în interiorul Uniunii Europene după ce aliatul său, prim-ministrul slovac Robert Fico, a fost împușcat, scriu agenţiile AFP şi MTI. Viktor Orban,

Muzeul Cărții și Exilului Românesc anunță că, în ziua de 18 mai 2024, participă la cel mai important eveniment muzeal al anului, Noaptea Muzeelor

Oltenasul acum 13 ore
Muzeul Cărții și Exilului Românesc anunță că, în ziua de 18 mai 2024, participă la cel mai important eveniment muzeal al anului, Noaptea Muzeelor. Toți cei care doresc să viziteze Muzeul Cărții și Exilului Românesc sunt așteptați până la miezul nopț

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/24°
dum.

12°/26°
lun.

14°/19°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/24°
lun.

12°/24°
Constanta
acum

vin.

8°/15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/17°
lun.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

8°/16°
sâm.

8°/21°
dum.

11°/23°
lun.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/26°