În 1995, cofondatorul Apple acordă un interviu unui jurnalist american. Înregistrarea interviului respectiv a dispărut, până ce a fost redescoperită. Antreprenorul vorbeşte despre începuturi şi despre perspectiva sa asupra viitorului.
Suntem în 1995, iar Steve Jobs acceptă solicitarea unui jurnalist american, Bob Cringely, relatează cotidianul francez „Le Figaro“. Cel din urmă a realizat un documentar pentru postul de televiziune PBS. Subiectul său a fost triumful tocilarilor. Jobs face parte dintrei ei. Conduce NextInc, societate pe care a fondat-o după ce a părăsit Apple, în 1984.
Numai o mică parte din acel interviu a fost făcută publică. Recent, o copie integrală a discuţiei a fost regăsită. În convorbire, Jobs discută despre incredibila sa ascensiune, despre durerea de a fi părăsit Apple, rivalitatea cu Bill Gates şi perspectiva sa asupra viitorului. Într-o singură oră, îşi creează legenda.
S-a îndrăgostit de calculatoare la zece ani
Informatica a cunoscut-o încă de mic. Astfel îşi aminteşte el de calculatoare.
„Mi-am luat primul calculator când aveam zece ani şi, pe vremea aia, nimeni nu ştia exact cum funcţionează. Oamenii îl vedeau ca pe ceva puternic şi misterios. Atunci am început să fiu pasionat de calculatoare“, declară el. „Ulterior, m-am angajat pe timpul verii la Hewlett Packard şi m-am îndrăgostit de Hewlett 9100“, continuă acesta.
Dragostea pentru tehnologie îl impinge, câţiva ani mai târziu, să inventeze Apple 1 alături de colegul său, Steve Wozniak.
Steve Jobs este un geniu şi ştie asta. În cursul acestei conversaţii, nu se abţine de la a-l face pe interlocutor să priceapă acest lucru. În 1971, la 16 ani, Steve Jobs şi Steve Wozniak inventează „bluebox“, obiectul care a stat la originea Apple. „Eram tineri, nu ne-am dat seama că puteam inventa lucruri care generau infrastructure de miliard