De mai multe generatii Romania nu a beneficiat de o conjunctura atat de favorabila. A fost mai intai intrarea in Uniunea Europeana - datorata, sa recunoastem, mai mult deciziei politice a liderilor europeni decat meritelor noastre.
Cam in acelasi timp cu adoptarea acestei decizii s-a intamplat ca economia mondiala sa parcurga o relativ indelungata perioada de stabilitate, care a antrenat o mai mare inclinatie spre investitii, concomitent cu scaderea costului capitalului. Cert este ca, incepand cu 2004, economia noastra a intrat intr-o perioada fasta: crestere sustinuta, investitii straine masive, inflatie in scadere catre nivelurile uzuale in Europa, somaj din ce in ce mai redus.
O conjunctura favorabila este o excelenta oportunitate pentru adoptarea de politici cu bataie lunga - mai cu seama intr-o tara in care sunt dezechilibre la tot pasul, o tara ce are nevoie de reforme structurale majore pentru a putea recupera ramanerea in urma. Oportunitatea a fost ratata. In 2005 guvernul Tariceanu a redus impozitul pe profit si a adoptat cota unica de impozit pe venit - masuri curajoase care au stimulat fluxul investitional, au redus intrucatva munca la negru si au condus la cresterea veniturilor bugetului mai repede decat se asteptau si cei mai optimisti analisti.
Dupa aceste masuri insa, politica economica a disparut de pe agenda guvernului. Putinele masuri care au mai fost luate au fost, de fapt, rodul birocratiei de stat, scapata complet de sub control, ca urmare a incompetentei decidentilor politici: marirea numarului de functionari in administratia de stat si majorarea dincolo de orice ratiune a salariilor acestora (in timp ce profesorii si medicii sunt platiti mai rau decat zilierii de pe santier); birocratizarea suplimentara a legislatiei muncii, care era deja cea mai retrograda din Europa; mentinerea unui sistem fiscal extrem de greoi,
