Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bilanţul tragediei din Spania a fost redus la 78 de morţi. Poliţia a decis arestarea preventivă a mecanicului

Publicat in Puterea, vineri 26 iulie 2013 ·

UPDATE, ora 14:56. Autorităţile spaniole au redus vineri la 78 de morţi bilanţul tragediei feroviare de la Santiago de Compostela, după ce anterior se anunţase moartea a 80 de persoane. Tot vineri, şeful poliţiei din Galicia a declarat că mecanicul trenului deraiat miercuri seară a fost plasat în arest preventiv.

Antonio del Amo, însărcinat cu coordonarea poliţiei criminalistice, a afirmat că între corpurile identificate se află şi cele a trei străini, un algerian, un mexican şi un american,scrie Agerpres. "Pentru moment, numărul este de 78 de cadavre, 72 au fost identificate, iar şase urmează să fie" identificate, a declarat Jaime Iglesias, şeful poliţiei din Galicia, amintind şi despre "resturi umane" care complică activitatea poliţiei criminalistice. "Avem corpuri tăiate, dar nu arse", a explicat şeful poliţiei ceea ce va îngreuna identificarea ultimelor cadavre. Vineri dimineaţa 83 de răniţi erau spitalizaţi, dintre care 32 în stare gravă.

Poliţia a anunţat că mecanicul trenului deraiat miercuri seară în Santiago de Compostela a fost plasat în arest preventiv. "Se află în arest preventiv de ieri (joi, n.r.) de la ora locală 20.00 /.../ i se impută delicte legate de accident, însă încă nu a fost audiat", a anunţat Iglesias. O instanţă din Santiago de Compostela dispusese joi ca poliţia să-l audieze în calitate de inculpat pe conductorul trenului care a deraiat miercuri seară. Surse din cadrul anchetei au semnalat joi că, după accident, mecanicul a recunoscut că trenul circula cu o viteză de circa 190 de kilometri pe oră într-o zonă în curbă unde viteza maximă permisă era de 80 de kilometri pe oră.

În urma dezvăluirii identităţii lui José Garzón Amo, şeful trenului deraiat miercuri seara, profilul pe Facebook al acestuia a fost şters în condiţiile în care jurnalişti şi publicul au început să caute informaţii despre el. Între postările lui Garzón

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 13 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 10 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 8 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 8 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 7 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 10 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 9 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 10 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 8 ore
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°