Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Neamţ: Elevii învaţă „din umbră“ ce înseamnă un loc de muncă

Publicat in Adevarul, joi 3 martie 2011 ·

Proiectul Job Shadow Day, ajuns la a treia ediţie pe plan local, le arată tinerilor care urmează să dea Bacalaureatul ce presupune să fii salariat.

Proiectul Job Shadow Day a pornit de la ideea de le a oferi elevilor o imagine reală asupra locului de muncă la care aspiră. A ajuns deja la a IX-a ediţie la nivel naţional şi la a III-a pe plan local. „Job Shadow Day presupune vizita elevilor în diferite companii sau instituţii. Aceştia devin pentru o zi «umbra» uneia dintre persoanele angajate la organizaţiile partenere ale programului. În acest fel, ei iau contact cu profesiile la care aspiră, conştientizează responsabilităţile unui loc de muncă şi se familiarizează cu realităţile economice ale comunităţii lor“, a precizat profesoara Petra Lostun, coordonatorul proiectului din Piatra Neamţ.

În acest an, 29 de instituţii s-au arătat interesate de proiect, printre care şi Prefectura Neamţ. „Avem şase elevi din clasele a XI-a şi a XII-a. Agenda acestei zile a presupus o întâlnire la ora 10.00 cu prefectul, după care au fost preluaţi de şefii de servicii pentru a-i plimba prin instituţie. La final s-au împărţit în funcţie de preferinţe spre domeniul juridic sau spre cel administrativ, pentru a învăţa ce presupune postul ales“, a precizat Amalia Penu, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Neamţ.

Pregătire pentru facultate

Larisa Irimia, elevă la Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş“, vrea să dea la Medicină, aşa că a încercat să afle ce înseamnă să lucreze în sistemul medical de la noi. Anul trecut a fost la Urgenţe. „Cei de acolo nu au avut prea mult timp pentru noi pentru că aveau urgenţe, dar a fost o experienţă interesantă, astfel că m-am înscris şi de această dată. Am mers la Medicină Legală şi recunosc că am avut emoţii pentru că nu am mai avut contact cu acest domeniu până acum. Astfel mă pregătesc şi pentru experienţele din facultate“,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei, în apropiere de Timișoara

Press Alert acum 44 minute
Foto: Arhivă Clipe de groază în localitatea timișeană Giarmata Vii, la câțiva kilometri din Timișoara. Un bărbat și-a dat foc în grădină, sub privirile a doi adolescenți. „Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, polițiștii Secției 1 Rurale Timișoara a

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Un incendiu puternic a izbucnit lângă Mănăstirea Voroneț, din județul Suceava. Există pericolul extinderii focului

Gandul acum 28 minute
Un incendiu puternic a izbucnit, sâmbătă, în jurul orei 15.00, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. Din cauza faptului că bate vântul, există pericolul ca incendiul să se extindă. Casa care a luat foc se află în ap

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum 46 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum o ora
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 2 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum 53 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Thomas Bach risipeşte îndoielile: „Ceremonia de deschidere la Paris 2024 va avea loc pe Sena”

Mediafax acum o ora
Răspunzând la îngrijorările tot mai mari privind securitatea evenimentului, pe fondul ameninţării unor posibile atacuri teroriste, el a declarat: „Decizia este clară: va fi pe Sena", a spus el la postul de radio El Mon a RAC1, citat de insidethegame

Negociatorii Hamas, la Cairo, la discuţii privind un armistiţiu în Gaza. Şeful CIA este şi el acolo

Mediafax acum 30 minute
Negociatori ai Hamas au mers la Cairo pentru discuţii privind încetarea focului în Fâşia Gaza. Directorul CIA a ajuns şi el la Cairo, relatează surse egiptene.

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum o ora
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

22°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°