Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ups, li s-au văzut sfârcurile în timpul concertelor şi emisiunilor televizate. Vezi despre ce vedete autohtone este vorba

Publicat in Cancan, sâmbătă 17 septembrie 2011 ·

La una dintre ediţiile emisiunii "Dansez pentru tine", Roxana Ionescu a oferit publicului, inclusiv juraţilor, un spectacol de zile mari. Sutienul Roxanei s-a dovedit a fi mult prea mic pentru nişte sâni atât de mari. Ca şi cum ar fi vrut parcă să se răzbune, sânul drept al vedetei a ieşit din sutienul prea strâmt, fără să-i lase timp de reacţie. Când şi-a dat seama de situaţie, vedetei nu i-a mai rămas decât să-l aşeze pe "neobrăzat" acolo unde-i era locul: în sutien. Chiar dacă a afişat un aer stingher, Roxana a reuşit să depăşească relativ uşor acest moment, de altfel încântător pentru ochii admiratorilor săi.

Tot la "Dansez pentru tine" a avut probleme şi Andreea Mantea. Maioul foarte decoltat i-a jucat feste, iar în timpul unui dans prea ritmat sânul stâng al Andreei şi-a făcut brusc apariţia în public. Deja dansul brunetei şi al partenerului său a trecut pe plan secund, adevărata vedetă de pe scenă fiind buclucaşul sân. Spre deliciul privitorilor, Andreea şi-a dat seama relativ târziu de ceea ce i se întâmplă, astfel că a luat măsuri tardive. Telespectatorii cu spirit de observaţie au avut timp să facă evaluările vizuale de rigoare.

La un concert pe care l-a susţinut la Paris, Inna şi-a răsplătit fanii cu un cadou neaşteptat: aceştia i-au putut admira un sân, care a ieşit timid la iveală din decolteul rochiţei. Degeaba a încercat artista să-l cuminţească pe tot parcursul concertului!. Sânul tupeist n-a cedat până n-a scos capul la lumină, spre disperarea artistei.

Cristina Cioran s-a aflat şi ea într-o ipostază stânjenitoare în timpul emisiunii "De 3X femeie", pe vremea când Mihaela Tatu lucra încă la Pro TV. Cristina purta un sacou, iar pe dedesubt o rochiţă fără bretele. În momentul în care blondina s-a încălzit şi a vrut să-şi dea jos sacoul, odată cu acesta era să alunece şi rochia. Astfel, Cristina a fost la un pas de a rămâne

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Și Malta respinge cererea României de extrădare a lui Paul Philippe al României

HotNews acum o ora
Un tribunal din Malta a respins, luni, cererea autorităţilor române de extrădare a lui Paul Philippe al României, magistratul apreciind că există un „risc real” ca acestuia să îi fie încălcate drepturile sale fundamentale, scrie Times of Malta, conf

Mandat de arestare pe numele premierului israelian Benjamin Netanyahu. Acuzații grele aduse de Curtea Penală Internațională

Ziare.com acum o ora
Curtea Penală Internaţională (CPI) a anunţat, luni, 20 mai, că a emis un mandat de arestare pe numele premierului israelian Benjamin Netanyahu pentru presupuse crime de război şi crime împotriva umanităţii comise în Fâşia Gaza. "Pe baza probelor adu

Israelul susţine că nu este implicat în moartea lui Raisi

Mediafax acum 5 ore
Israelul nu a fost implicat în niciun fel în moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi şi a ministrului său de externe Hossein Amir Abdollahian, a declarat oficialul. „Nu am fost noi”, a spus el Primele indicii arată că elicopterul s-a prăbuşit di

IPJ Buzău „Săptămâna Prevenirii Criminalității”

Ziua Constanta acum 29 minute
Nr. 157 din 20 mai 2024 START,,SĂPTĂMÂNII PREVENIRII CRIMINALITĂŢII” În perioada 20 – 24 mai a.c., Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău organizează o nouă ediție a evenimentului „Săptămâna Prevenirii Criminalității”. Evenimentul este iniţ

MApN anunţă o nouă campanie de recrutare a rezerviştilor voluntari pentru anul 2024. Sunt 4936 de locuri disponibile la nivel naţional

Mediafax acum 36 minute
„Ministerul Apărării Naţionale organizează, în perioada 20 mai - 27 iunie, o nouă campanie de recrutare şi selecţie pentru cetăţenii care doresc să îndeplinească serviciul militar în rezervă, în calitate de rezervist voluntar în Armata României. Sun

UPDATE - Constanţa: Intervenţie a pompierilor, după ce un copil de nouă ani a căzut într-o fântână adâncă de 19 metri / Este conştient şi vorbeşte cu echipajele de intervenţie / Fântâna nu are apă

News.ro acum 29 minute
Pompierii intervin într-o localitatea din judeţul Constanţa, după ce un copil în vârstă de nouă ani a căzut într-o fântână adâncă de 19 metri. UPDATE: Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au anunţat că în fântâna respec

Doi morți într-un atac cu cuțitul la o școală primară din China

G4Media acum o ora
O femeie înarmată cu un cuțit a ucis luni două persoane și a rănit alte patru la o școală primară din centrul Chinei, a anunțat televiziunea de stat CCTV, citând poliția locală, potrivit Le Figaro. Atacul a avut loc în jurul prânzului în orașul Guix

Incendiu la Parchetul Vaslui. Gestul șocant al unei grefiere

Ziare.com acum 3 ore
Un incendiu a fost înregistrat, luni, 20 mai, la Parchetul Vaslui, unde o angajată ar fi dat foc unor documente şi ar fi încercat să se sinucidă, potrivit unor surse AGERPRES. Detaşamentul de pompieri Vaslui intervine cu o autospecială de stingere c

Vești bune despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Când ar putea fi EXTERNAT marele actor

Gandul acum 2 ore
Vești bune despre starea de sănătate a lui Florin Piersic! Actorul ar putea fi externat în cel mult zece zile, spun medicii. Însă, condiția pentru care artistul să plece acasă este ca starea sa de sănătate să rămână stabilă. ”Important e că riscuri

România, pe locul 3 în topul celor mai mari exportatori de miere din UE, în 2023 / Exportăm ieftin, repede și la vrac și importăm masiv din China

HotNews acum 2 ore
Statele membre ale Uniunii Europene au importat anul trecut din ţările situate în afara blocului comunitar 163.700 tone de miere naturală, în valoare de 359,3 milioane de euro. În contrast, în 2023, doar 24.900 tone au fost exportate de statele memb

Vremea

București
acum

22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/24°
mie.

13°/25°
joi

12°/25°
Iasi
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
Constanta
acum

18°
lun.

13°/18°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

13°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
joi

13°/16°
Timisoara
acum

25°
lun.

15°/25°
mar.

13°/24°
mie.

15°/23°
joi

14°/23°