Asociaţia “Rencontres du Patrimoine Europe – Roumanie” (RPER) organizează la Bucium a treia ediţie a „Universităţii de Vară de restaurare de monumente şi situri”, sub înaltul patronaj al Academiei Române. Evenimentul are loc în comuna din Munţii Apuseni, judeţul Alba în peruiada 20 iulie – 4 august 2013.
Proiectul a fost iniţiat în 2011 pe fondul unei crize acute de preocupare în legătură cu moştenirea culturală, oglindită în absenţa unei legislaţii restrictive privind protejarea patrimoniului rural precum şi a fondurilor de subvenţionare a restaurărilor şi a continuat în 2012 şi urmează ediţia din 2013.
“Universitatea de Vară de la Bucium îşi propune sensibilizarea societăţii româneşti asupra importanţei prezervării patrimoniului rural încă existent şi încurajarea demersurilor ce ţin de identificarea, inventarierea, reabi litarea in situ şi promovarea acestei moşteniri. Conceptul proiectului este inspirat de Modelul european de restaurare a patrimoniului rural, in situ, ca motor economic de dezvoltare teritorială, de declaraţia ICOMOS – Salvarea spiritului locului – de la Québec, din 4 octombrie 2008, precum şi de obiectivele asociaţiei Fondation du Patrimoine şi se poate constitui ca model adaptabil în orice comună din ţară”, se afirmă într-un comunicat de presă al asociaţiei.
Comuna Bucium este situată în partea central-vestică a judeţului Alba – Ţara Moţilor - şi se compune din 30 de sate de tip răsfirat, pe dealuri şi de tip înşirat, de-a lungul cursurilor de apă. Atestată documentar în 1585, comuna prezintă urme de locuire datând încă din Epoca Bronzului unul dintre obiectivele centrale de preocupare şi studiu ale UdV este Şcoala Veche Bucium, edificiu construit în perioada 1884 – 1900 de către un arhitect italian necunoscut, şi care a avut în timp multiple funcţiuni importante.
Actualmente, datorită colaborării din