Cam uscată se anunţa a fi iarna anului 1945, deşi ţara băltea în patimi - uscăciune ce anunţa seceta din anul următor şi o foamete care avea să împrăştie moldovenii prin ţară aşa cum nici războiul abia încheiat nu reuşise a face. Un vînt îngheţat de decembrie mişca firmele de pe Calea Victoriei, pierzîndu-se prin frunzişul ziarelor de capitală, cele agăţate prin chioşcuri de presă şi cele purtate la subraţ de puştanii-vînzători-ambulanţi, cam zgribuliţi şi ei, ca şi ţara; ziarul ca atare, aproape oricare, costa spre 60 de lei - semn că inflaţia trecuse pragul uşii, de unde şi cei 150 de mii de lei, cît ajunsese să coste o căruţă cu lemne. Pe la mijlocul lui decembrie, începea la Moscova conferinţa miniştrilor de externe sovietic, american şi englez - căutînd, printre altele, o soluţie şi pentru carambolul României numit greva regală. Pentru că în România nu era numai uscăciune, ci şi ceaţă politică: pentru prima dată în istoria modernă a ţării, primul ministru - Petru Groza - pornise rebeliune împotriva regelui, făcînd pe niznaiul (şi cuvîntul nu e tocmai ales la întîmplare). Altfel, se trăia. Prin ziare, Mihail Roller, ulterior tartor al istoriografiei româneşti, saluta împlinirea a 120 de ani de la revoluţia decembriştilor ruşi, căzut în extazul propriei sale recent descoperite omniscienţe. La sala Dalles, expoziţia lui M.H. Maxy culegea aprecieri, realism-socialismul fiind încă departe; în Giuleşti, noul teatru al CFR-ului îşi trăia inaugurarea, nebănuind nici în zgrunţul ultimei cărămizi ce scenă bună pentru talk-show-uri tv avea să devină peste decenii. În fine, comuniştii şi oportuniştii români (cam greu de separat cele două categorii, încă de pe atunci) se pregăteau să serbeze cu căldură, pe 21 decembrie, ziua de naştere a lui Stalin! Genialul făcea 66 de ani, în armonie cu cele 666 de isprăvi ale vieţii sale! Şi tocmai atunci, în acea iarnă vîntoasă,