PRIMARUL DIN JILAVA S-A SPÂNZURAT. UPDATE 2: La Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov a fost înregistrată o cauză penală având ca obiect incidentul privind posibila sinucidere a primarului interimar al localităţii Jilava, Gheorghe Brotea, despre care procurorii au aflat că era cam tensionat de câteva zile, transmite Mediafax. Citeşte şi: Primele indicii arată că PRIMARUL din JILAVA s-a SINUCIS - procurorul de caz "La faţa locului se află procurori din cadrul acestei unităţi de parchet şi lucrători de poliţie de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Ilfov, în vederea efectuării cercetării locale", informează Ministerul Public. Din primele date, obţinute de anchetatori, a rezultat că acesta se afla de câteva zile, din punct de vedere personal, într-o stare tensionată, arată sursa citată. "Au fost găsite la faţa locului scara şi funia, nefiind elemente care să ateste alte împrejurări, iar la finalizarea cercetării locale, cadavrul va fi dus la Institutul de Medicină Legală Mina Minovici", adaugă Ministerul Public. UPDATE: Primarul interimar din Jilava a fost găsit spânzurat în garajul casei, iar familia sa a sunat la 112, însă echipajul medical ajuns la faţa locului nu a putut decât să constate decesul bărbatului, relatează Mediafax.
Când a fost găsit trupul lui Gheorghe Brotea, în vârstă de 50 de ani, acesta era decedat de câteva ore.
Soţia sa a spus anchetatorilor că din jurul orei 1.00 noaptea nu l-a mai văzut.Primarul a fost găsit mort în jurul orei 7.00, când au fost chemate şi autorităţile.
Brotea era primar interimar al comunei Jilava după ce primarul localităţii, Adrian Mladin, a fost arestat pentru fapte de corupţie.
Localnici spun că se tot vehicula faptul că primarul ales Mladin s-ar întoarce la primărie, ceea ce i-ar fi determinat o stare de nelinişte lui Brotea, însă spun că nu se aşteptau la un astfel de gest.
_ _ _
Primarul i