Cand eram copil, primeam cadouri pe care le uram. Pulovere, carti, sau jucarii care a doua zi se stricau. Niciodata nu le-am spus parintilor ca de fapt, imi doream altceva. Prima bicicleta am avut-o prin clasa a treia, cand toti prietenii mei aveau déjà una. Era un “Pegas” portocaliu, care facea pana la roata din spate, tot a doua zi. Pe atunci, nu intelegeam ca parintii mei cautau sa imi ofere nu cadoul pe care in mod necesar il doream, ci acel cadou care considerau ei ca imi acoperea o nevoie.
Tarziu am priceput, recunosc, diferenta dintre cadourile dorite si cele cu adevarat necesare. Fireste, nu mai am nici un pulovar din vremea aceea. Jucariile s-au stricat in timp si le-am aruncat, iar semicursiera pe care o primisem in clasa a opta mi`a fost furata si de-atunci n-am mai vazut-o.
Azi, privesc acelasi joc, de partea cealalta a baricadei. Ce cadou sa ii faci copilului tau, asa incat acesta sa ii acopere o nevoie cu adevarat importanta? Dulciuri, o jucarie, un obiect de imbracaminte? La asta te duce in primele minute, mintea. Apoi insa, te gandesti ca e criza si ca poate maine iti vei pierde locul de munca. Sau ca te poti imbolnavi si ca nu ai pusi deoparte bani pentru familie. E ok, de-un cadou tot mai ai pe card, dar parca nu e cadoul pe care ti l-ai dorit cu adevarat sa-l faci. Copilul se uita la tine si asteapta un trenulet sau niste role. Tu faci un joc de cuvinte si te gandesti ca in loc de trenulet ai vrea sa ii montezi sinele care sa il duca in viata numai prin locuri frumoase. El ar vrea marea, in timp ce tu ai vrea sa`i cumperi vremea frumoasa care face marea sa fie placuta.
Pulovere are cu duiumul, masinutele nu-i mai incap in dulapul cu jucarii, de role parca e prea mic. Ce sa-i cumperi totusi, ca el sa se bucure?
Vezi ce raspuns gaseste Dan Popa pe blogul sau. Cand eram copil, primeam cadouri pe care le ur
