Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nikola Beloica l-a convins pe Dragan Petricevici şi va rămâne la BCM Elba

Publicat in Adevarul, miercuri 6 ianuarie 2010 ·

Jucătorul sârb a jucat în partida cu Arkadia Traiskirchen (91-62 pentru bănăţeni) la doar două zile după ce a fost transferat la Timişoara şi va fi păstrat în echipă.

Transferat de câteva zile la Elba, Nikola Beloica a jucat 18 minute în partida de ieri şi va fi păstrat în lot de antrenorul Petricevici. „Nikola este un jucător pe care ne putem baza în viitor. A venit doar de două zile şi a intrat bine în meci, chiar dacă nu i-au ieşit aruncările de trei puncte. E al cincilea străin în echipă, însă atunci când se va acomoda sunt sigur că va fi de ajutor echipei, ne vom putem baza pe el atunci când unul dintre primii cinci va avea probleme”, a spus tehnicianul.

Beloica l-a înlocuit în lotul timişorean pe Mark Mate, acesta plecând să joace în ţara natală, Ungaria. „Mate are 20 de ani şi are nevoie să acumuleze experienţă. De aceea e mai bine pentru el să meargă în Ungaria, unde poate să joace constant. S-a comportat excelent cât timp a fost aici şi îi mulţumim pentru ajutor”, a mai spus Petricevici.

Nu-i bai dacă nu se califică

Antrenorul echipei bănăţene a precizat că ratarea calificării nu ar fi o tragedie. „Am câştigat partidele de pe teren propriu de o manieră categorică. Am pierdut în deplasare, odată pe mâna arbitrilor, a doua oară cu jumătate din echipă lovită de gripă. Sunt mulţumit de evoluţia jucătorilor în această competiţie şi nu ne afectează cu nimic o eventuală ratare a calificării”, a declarat Petricevici.

Acesta este de părere că, deşi a pierdut lamentabil la Timişoara, Arkadia poate câştiga ultimul meci care a mai rămas de disputat, rezultat necesar pentru ca BCM Elba să se califice mai departe. „După ce am văzut ambele echipe în câte două meciuri, cred că Arkadia poate câştiga pe teren propriu cu Nyiregyhaza. Totul e să aibă şi motivaţie, chef de joc”, a spus Dragan Petricevici.

Următorul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Transalpina rămâne închisă. Bucăți de stâncă s-au prăbușit pe carosabil VIDEO

Ziare.com acum o ora
Transalpina rămâne închisă şi în perioada următoare după ce, miercuri, 8 mai, bucăţi de stâncă s-au prăbuşit pe carosabil, reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova apreciind că există riscul punerii în pericol a partici

Cod galben de viituri, până joi dimineaţă, în mai multe bazine hidrografice din ţară

News.ro acum 52 minute
Hirdologii au instituit cod galben de viituri pentru râuri din mai multe bazine hidrografice, până joi dimineaţă la ora 08.00. ”Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, specialiştii

PROSPORT.RO, cel mai citit site de sport din România în ziua de 7 mai 2024

Gandul acum 37 minute
Site-ul de știri sportive www.prosport.ro, aparținând grupului de presă GÂNDUL MEDIA NETWORK, s-a situat din nou pe primul loc în ceea ce privește numărul de cititori în domeniul SPORT în data de 7 MAI 2024. Conform datelor furnizate de SATI (Studiu

AstraZeneca retrage vaccinul anti-COVID-19! Vezi motivul

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania farmaceutică AstraZeneca a anmunțat marți, 07 mai, că va retrage vaccinul anti-COVID-19, la nivel mondial, motivând că există un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, notează Reuters. "Au fost dezvoltate mai multe variante ale vac

Florin Piersic, ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios”, încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti / Starea actorului, stabilă în acest moment / Evoluţia imprevizibilă, dată fiind vârsta şi comorbidităţile

News.ro acum 52 minute
Actorul Florin Piersic este ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti, au anunţat, miercuri, oficialii unităţii medicale. Aceştia precizează că starea pacientului este stab

Parlamentul, şedinţă solemnă pentru a marca Ziua Solidarităţii şi Prieteniei cu Statul Israel

Mediafax acum o ora
Membrii Birourilor Permanente Reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au decis, miercuri, convocarea unei şedinţe solemne a Camerei Deputaţilor şi Senatului, pe 14 mai, consacrată marcării Zilei Solidarităţii şi Prieteniei dintre România şi Sta

Plafonarea prețurilor introdusă de PSD și susținerea producției locale reduc INFLAȚIA

Gandul acum o ora
Datele publicate de Institutul Național de Statistică, în martie, arată că preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au scăzut cu 1,8% faţă de luna februarie 2024 și cu 7,9% față de cele înregistrate în aceeași perio

Nicolae Ciucă, mesaj de ZIUA VICTORIEI: Aduc OMAGIUL meu militarilor români care au luptat în al Doilea Război Mondial

Gandul acum 49 minute
Preşedintele Senatului, fost militar al armatei române, Nicoale Ciucă, transmite miercuri, de Ziua Victoriei în Europa de la finele celui de-al Doilea Război Mondial că aduce omagiul său militarilor români care au luptat în al Doilea Război Mondial

VIDEO Groapa de gunoi din Galați arde de 24 de ore

HotNews acum 24 minute
Pompierii intervin de aproximativ 24 de ore pentru stingerea incendiului de la groapa de gunoi din zona Tirighina din Galați, unde focul a cuprins aproximativ patru hectare, a transmis, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţ

Festivalul Folcloric „Sâmbra Oilor” la cea de-a LXVI – a ediție

Buletin de Carei acum o ora
• publicat la: 8 mai 2024

Vremea

București
acum

20°
mie.

14°/20°
joi

12°/19°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

15°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/16°
joi

7°/12°
vin.

6°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

21°
mie.

13°/21°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°