Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bărbat rănit şi rătăcit în pădure, salvat de jandarmii montani

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 25 ianuarie 2013 ·

Un bărbat a apelat disperat joi după-amiază serviciul de urgenţă 112, după ce s-a rătăcit şi rănit într-o pădure de pe raza judeţului Suceava.

Constantin C., în vârstă de 38 de ani, din judeţul Iaşi, locuieşte fără forme legale în oraşul sucevean Vicovu de Sus, iar joi a plecat în pădure pentru a aduna nuiele pentru a confecţiona măturoaie.

La un moment dat, din cauza ceții dense, bărbatul s-a rătăcit şi nu a mai ştiut cum să iasă din pădure.

Orbecăind prin pădure, Constantin C. a ajuns pe un teren accidentat, a căzut şi s-a lovit la un genunchi, situaţie în care a fost salvat de telefonul mobil, reuşind să sune la 112.

Un echipaj al Jandarmeriei montane a plecat în căutarea bărbatului, reuşind să-l găsească, după aproape două ore, la aproximativ patru kilometri de satul Sadău (comuna Brodina).

„Bărbatul a fost ajutat de jandarmi să se deplaseze până la un drum forestier, după care a fost transportat cu autovehiculul din dotarea jandarmilor la Spitalul Vicovu de Sus, unde i s-au acordat îngrijiri medicale şi a fost diagnosticat cu gonartroză”, a transmis în această dimineaţă purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Suceqava, Bogdan Cornaci.

TOP RECOMANDĂRI EVZ.RO: BĂTĂLIA PE JUSTIŢIE. Judecătoarea Alina Ghica, revocată din CSM fără motiveConsiliera Monei Pivniceru, legături cu Securitatea. Toate drumurile duc la Dan Voiculescu!AFACERILE BĂIEŢILOR DE DOROBANŢI. Combinaţii penale pentru bolizi, manele şi piţipoance

CELE MAI POPULARE ARTICOLE:Nouă ani de misiune pe Marte. IMAGINILE SPECTACULOASE surprinse de roverul Opportunity pe Planeta Roşie | GALERIE FOTOEXCLUSIV. SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA. Un poliţist de la Rutieră şi-a oprit şeful în trafic. A fost trimis la psiholog!

Nebunii CUTREMURĂTOARE în numele RELIGIEI. SECTE care au şocat întreaga lume.Copiii lui DUMNEZEU (Video)

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudinea 4.4, produs în Serbia, la graniţa cu România

Mediafax acum 2 ore
Cutremur cu magnitudinea 4.4 s-a produs, marţi, în Serbia, la graniţa cu România. Cutremurul a avut loc la 23 de kilometri vest de Drobeta-Turnu Severin.

Activitatea cu publicul la Registrul Comerţului Bucureşti, suspendată marţi, în urma unui protest spontan

HotNews acum o ora
Activitatea cu publicul este suspendată marţi la Registrul Comerţului Bucureşti şi în mai multe registre din ţară, după ce membri ai Sindicatului Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC) au declanşat un protest spontan, pe

Continuă CREȘTEREA ECONOMICĂ și în trimestrul II / Managerii români confirmă efectele programului de INVESTIȚII al PSD

Gandul acum o ora
Managerii români cred că România își va continua creșterea economică și în al doilea trimestru al anului 2024, conform studiului privind tendințele activității economice în perioada aprilie – iunie 2024, realizată de Institutul Național de Statistic

Marius Tucă Show începe marți, 30 aprilie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 18 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

De ce sărbătorile pot fi o sursă de conflicte în familie

Mediafax acum o ora
Sărbătorile, deşi asociate cu bucuria şi reîntâlnirea, pot ascunde adesea tensiuni şi conflicte în familie. Aşteptările nerealiste, presiunea socială şi lipsa echilibrului emoţional pot transforma atmosfera festivă într-o sursă de stres şi dezamăgir

Loteria Română anunță extrageri duble pentru Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40. Premiile puse în joc

Ziare.com acum 58 minute
Loteria Română va organiza sâmbătă, 4 mai 2024, extrageri duble pentru fiecare dintre jocurile Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40, pentru seria suplimentară fiind alocat un fond total de câştiguri, la categoria I, de 350.000 de lei. Potrivit companiei, l

VIDEO Două case ale Mănăstirii Văratec, distruse de un incendiu pornit de la o mașină de cusut

HotNews acum 4 ore
Două locuinţe ale Mănăstirii Văratec au fost distruse de un incendiu care a izbucnit, luni seara, din cauza unui scurtcircuit, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ. Incendiu Mănăstirea VăratecFoto: Captura Facebook La faţa

Vreme de primăvară cu ploi slabe şi temperaturi normale în Bucureşti

Mediafax acum o ora
Conform prognozei speciale pentru Capitală, de marţi dimineaţă până miercuri dimineaţă, regimul termic va fi caracterizat de valori normale pentru ultima zi a lunii aprilie. Cerul va avea înnorări şi temporar, îndeosebi în prima parte a zilei, va pl

Marea Britanie a început controalele la importurile de alimente proaspete din UE, la peste 4 ani după Brexit

HotNews acum 46 minute
Marea Britanie a demarat, marţi, controalele fizice asupra produselor alimentare proaspete importate din Uniunea Europeană, la trei ani după ce a ieşit din piaţa unică şi la opt ani după ce a votat în favoarea ieşirii din UE, transmite agenția Reute

Patru poliţişti ucişi şi alţi patru răniţi în sudul SUA, într-un schimb de focuri în North Carolina la o arestare. Cel puţin un suspect găsit mort în urma unei înfruntări de aproape trei ore

News.ro acum 2 ore
Patru poliţişti au fost ucişi, iar alţi patru răniţi într-un schimb de focuri în timp ce arestau un bărbat în North Carolina, în sud-estul Statelor Unite, anunţă autorităţile locale, relatează AFP. Cel puţin un suspect a fost găsit mort în grădina p

Vremea

București
acum

13°
mar.

13°/18°
mie.

12°/21°
joi

13°/17°
vin.

12°/17°
Iasi
acum

21°
mar.

10°/22°
mie.

10°/21°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

15°
mar.

13°/15°
mie.

14°/15°
joi

14°/16°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

10°/20°
mie.

8°/20°
joi

8°/19°
vin.

10°/16°
Timisoara
acum

22°
mar.

12°/22°
mie.

10°/23°
joi

12°/19°
vin.

11°/14°