Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Traducătoarea de vise: Ce înseamnă o curte plină de găini? Dar un câine de vânătoare?

Publicat in Click, luni 22 iulie 2013 ·

Bine v-am regăsit, dragi prieteni ! Am primit mesajele trimise de voi în această săptămână şi toate reflectă frământările voastre legate de viziunile nocturne din ultima vreme.

Din vremuri îndepărtate, astfel de vise în care petrecem momente plăcute alături de sufletul-pereche şi de animalele de companie sunt deconectante şi totdeauna au stârnit curiozitatea. Deseori, autorii acestor întâmplările amuzante se întreabă ce mesaje transmit aceste vise şi în ce direcţie este bine să-şi îndrepte atenţia. În astfel de vise descifrăm intenţiile unor persoane şi relaţiile lor cu cei din jur.

În acelaşi timp, sub masca unor persoane cunoscute se ascund viitorii noştri parteneri de viaţă, iar animalele de companie au rolul de a prevesti succesele sau grijile noastre în funcţie de comportamentul lor. Nativii Vărsători şi Berbeci ne pot ajuta cu vorba sau cu fapta să rezolvăm o serie de probleme urgente.

Ai primit cadou un câine de vânătoare? Ai spor în afaceri

Visul: Aurel era bucuros că i s-a împlinit un vis important: avea şi el un câine de vânătoare, pe care l-a primit cadou de la prietena lui. În mod surprinzător, câinele s-a ataşat foarte repede de noul stăpân şi era foarte docil. Va fi o perioadă prosperă?

Semnificaţia visului: Indiferent de preocupările lui, de proiectele în care şi-a pus mari speranţe, Aurel va câştiga sume suplimentare de bani din colaborări şi din afaceri în care va fi antrenat de prietena lui şi de rudele acesteia. Visul poate să anticipeze şi un câştig la jocurile de noroc.

Simboluri norocoase: Bancnota de 1000 şi cifra 1.

O căprioară a venit în calea ta? Ai noroc în dragoste

Visul: Elena ne-a povestit un vis foarte plăcut. Se plimba cu logodnicul ei pe malul unui lac despre care nu ştia mare lucru. Era fericită în vis pentru că în jurul lor era o atmosferă relaxată: erau multe plante ex

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul slovac a fost împuşcat. Robert Fico „este de aşteptat să supravieţuiască” după atacul „motivat politic”

Mediafax acum 3 ore
UPDATE Fico nu mai este în pericol de moarte în urma unei intervenţii chirurgicale Robert Fico „este de aşteptat să supravieţuiască” în urma unei intervenţii chirurgicale, a declarat vicepremierul Tomas Taraba. Taraba a declarat pentru BBC că Fico n

UPDATE - Corvinul Hunedoara a câştigat Cupa României. Momentul primirii trofeului - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Echipa Corvinul Hunedoara a câştigat miercuri seara, la Sibiu, Cupa României, învingând la lovituri de departajare, scor 3-2, formaţia Oţelul Galaţi. După 90 de minute scorul a fost egal, 2-2, iar în cele două reprize de prelungiri nu s-a mai marcat

Nunta din Teleorman care a blocat circulația / Socrul mare a fost reţinut pentru instigare

HotNews acum 5 ore
Socrul mare de la nunta din judeţul Teleorman care a blocat circulaţia în localitatea Buzescu a fost reţinut pentru 24 de ore. El este acuzat de instigare la împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice. Nuntă cu alai în Buzescu, Te

Preşedintele Colegiului Medicilor din România: Rata de burnout în rândul medicilor este de 34-36 la sută, iar intenţia de migraţie în străinătate este de 58 la sută la cei sub 35 de ani / 80 la sută dintre medici au teama de malpraxis

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Colegiului Medicilor din România, prof. univ, dr. Daniel Coriu, a prezentat datele unui studiu sociologic din care reiese că 34-36 la sută dintre medici au burbout, iar 58 la sută dintre cei tineri vor să părăsească România pentru a pro

UPDATE - Constanţa: Incendiu la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar / Trenul nu are încărcătură - FOTO / VIDEO

News.ro acum 6 ore
Pompierii din Constanţa intervin, iercuri seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar. UPDATE: ”A doua locomotivă şi vagoanele au fost decuplate din timp”, au mai transmis oficiali

Salina Praid este închisă temporar, din cauza infiltrațiilor

HotNews acum 10 ore
Salina Praid își va suspenda temporar atât programul de vizite dedicat turiștilor, cât și activitățile de producție, după ce s-a constatat pătrunderea în subteran a apei dulci provenite din pârâul Corund, a decis Societatea Naţională a Sării, inform

Simona Halep, prima reacție după ce s-a retras de la Trofeul Clarins

HotNews acum 8 ore
Simona Halep a jucat miercuri al doilea meci de la revenirea pe terenul de tenis. Românca a abandonat în duelul din primul tur de la Trofeul Clarins, cu McCartney Kessler (la scorul de 7-5, 2-3), din cauza unei probleme la genunchi. Simona HalepFoto

Ce scrie L'Equipe despre abandonul Simonei Halep de la Paris: „Ghinion”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
(24 de ani, 123 WTA) de la Trophee Clarins din cauza durerilor la genunchiul stâng. L'Equipe, cel mai important cotidian francez, a reacționat după acest eveniment de la Paris.

Fraudă de 8 milioane de euro cu echipamente medicale în timpul pandemiei. Anchetă a Parchetului European la București

HotNews acum 12 ore
O anchetă derulată de Parchetul European la București vizează o fraudă de 8 milioane de euro din bani europeni, prin manipularea achizițiilor de echipamente medicale în timpul pandemiei de COVID-19. Masca de protectieFoto: Dreamstime.com Parchetul E

Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa cu Rusia

Mediafax acum 7 ore
Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa comună cu Rusia. Mii de rezervişti ar putea fi trimişi în zonă. Decizia va fi luată dacă va creşte numărul de migranţi ilegali.

Vremea

București
acum

joi

8°/20°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/25°
Iasi
acum

joi

7°/18°
vin.

9°/21°
sâm.

11°/13°
dum.

11°/22°
Constanta
acum

joi

7°/15°
vin.

12°/14°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

6°/18°
vin.

7°/14°
sâm.

8°/19°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

joi

7°/21°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/24°
dum.

12°/26°