Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trei fosti parlamentari au cerut acordarea anticipata a pensiei speciale

Publicat in Romania Libera, luni 20 aprilie 2009 ·

Comisia de Statut a decis sa refuze acordarea adeverintei de fost parlamentar pentru obtinerea pensiei speciale in trei cazuri deoarece respectivii au cerut acordarea anticipata a pensiei, inaintea implinirii varstei de 63 de ani, a declarat pentru NewsIn presedintele Comisiei, Gheorghe Birlea.

Trei fosti parlamentari s-au adresat Comisiei de Statut al deputatilor si senatorilor deoarece cererile nu le-au fost solutionate de Secretariatul general. Este vorba de Costel Gheorghiu, deputat FSN in perioada 1990-1992 si senator PD intre 1992 si 2000, Gheorghe Serbu, senator PNL in 2004-2008 si Mihail Sireteanu (PSD), deputat intre 1996 si 2008.

Comisia a decis insa, pe 7 aprilie, sa respinga cererile celor trei. "Ei au cerut sa primeasca pensia de parlamentar anticipat, inainte sa indeplineasca varsta de 63 de ani, iar noi nu am fost de acord cu cererile lor deoarece contravin Legii 96/2006 privind statutul deputatilor si senatorilor", a declarat, pentru NewsIn, presedintele Comisiei, senatorul Gheorghe Birlea (PD-L).

Conform prevederilor Legii 96, cei trei ar fi putut solicita pensionarea anticipata, insa legea a fost amendata prin Ordonanta de Urgenta 67/2007. Actul normativ emis de catre Executiv implementa Directiva europeana 86/378/CEE privind aplicarea egalitatii de tratament intre femei si barbati in ceea ce priveste cerintele de varsta si de stagii de cotizare pentru pensionare. Astfel, ordonanta stabileste o singura varsta de pensionare a parlamentarilor pentru pensia de serviciu, de 63 de ani, precum si un stagiu de cotizare la bugetul asigurarilor de 30 de ani.

Ca urmare, membrii Comisiei le-au pus in vedere celor trei solicitanti ca, deocamdata, pot beneficia doar de pensia prevazuta in sistemul public de pensii, deoarece nici unul dintre cei trei nu a indeplinit varsta ceruta de lege. Mihail Sireteanu are 62 de ani,

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE UDPATE Un elicopter ce îl trasporta pe preşedintele Iranului s-a prăbuşit / Elicopterul este în continuare dispărut. Salvatorii încearcă să ajungă la locul accidentului, dar eforturile lor sunt îngreunate de condiţiile meteo nefavorabile / Oficial iranian: Informaţiile care vin de la locul accidentului sunt foarte îngrijorătoare

Mediafax acum 11 minute
Potrivit presei locale, Raisi se îndrepta spre oraşul Tabriz, în nord-vestul Iranului, după ce se întorcea de la graniţa cu Azerbaidjanul, unde a inaugurat barajele Qiz Qalasi şi Khodaafarin. Elicopterul era unul dintre cele trei care călătoreau înt

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum o ora
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Accident violent pe DN 24, între Vaslui și Iași. O motocicletă și un autoturism au luat foc după ce s-au ciocnit: trei persoane au murit

HotNews acum o ora
Accidentul s-a produs duminică după-amiază, pe DN24, într-o curbă periculoasă, pe drumul dintre Vaslui și Iași, pe raza teritorială a comunei Codăești, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui. La fața locului au a

Verstappen câştigă pentru a cincea oară în sezon, după ce l-a învins pe Norris la Imola

Mediafax acum 50 minute
Olandezul s-a impus anul acesta, după ce cursa de anul trecut de pe circuitul italian a fost anulată din cauza unor inundaţii puternice. „Nu mai aveam aderenţă. Alunecam foarte mult. L-am văzut pe Lando apropiindu-se. Ultimele 10 tururi au fost la p

Finlanda pregătește o lege pentru respingerea migranţilor la graniţa cu Rusia. Motivul pentru care este dispusă să încalce angajamentele internaţionale

Ziare.com acum 42 minute
Finlanda va propune săptămâna viitoare un proiect de lege care să le permită agenţilor de frontieră să blocheze solicitanţii de azil care încearcă să intre din Rusia, a declarat duminică, 19 mai, premierul. Este o decizie care ar putea determina Hel

Formula 1: Max Verstappen a obţinut a cincea victorie din acest sezon, la Emilia Romagna Grand Prix

News.ro acum o ora
Olandezul Max Verstappen (Red Bull Racing) a câştigat, duminică, Emilia Romagna Grand Prix, a şaptea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Plecat din pole position, Verstappen a obţinut a cincea victorie din acest sezon. El s-a mai impus în Ba

Poliţiştii au prins un deţinut care a evadat de la un punct de lucru, după două ore de căutări prin municipiul Timişoara

HotNews acum 2 ore
Un condamnat încarcerat în Penitenciarul Timişoara, unde avea regim deschis de muncă, fără supraveghere, a evadat duminică din punctul în care lucra, în oraş. Poliţiştii l-au prins pe o stradă din municipiu, după două ore. masina politieFoto: Agerpr

Primele imagini cu Florentina, TÂNĂRA ucisă la Sibiu de iubitul său drogat

Gandul acum 2 ore
Un tânăr cu antecedente psihice, posibil drogat în momentul faptei și-a înjunghiat sâmbătă iubita la Sibiu. Pe de altă parte cei doi erau cunoscuți și ca amatori de droguri, și numai. Crima a avut loc sâmbătă după-amiază, iar vecinii spun că cei doi

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum o ora
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

U Cluj învinge Oţelul Galaţi şi va juca cu Universitatea Craiova barajul pentru Conference League

Mediafax acum 2 ore
Gazdele au dominat prima jumătate de oră, concretizată cu obţinerea unui penalty, în minutul 28, după faultul portarului Gertmonas asupra lui Teles. Lituanianul şi-a reparat greşeala, parând execuţia lui Rusevic de la punctul cu var. Oţelarii au avu

Vremea

București
acum

21°
dum.

12°/24°
lun.

12°/21°
mar.

14°/24°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/23°
lun.

11°/23°
mar.

10°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

15°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

11°/24°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

15°/25°
lun.

15°/23°
mar.

13°/26°
mie.

15°/22°