Un agent al Secţiei 4 Poliţie, care se îndrepta spre muncă, a dat cu maşina peste un copil în vârstă de trei ani. Agentul a declarat că băieţelul a ţâşnit efectiv pe stradă şi nu l-a putut evita.
Accidentul s-a produs pe strada Someşului, în jurul orei 21. 40, la câţiva zeci de metri de sediul Secţiei 4 Poliţie. Poliţistul, Paul Filat, se grăbea să intre în tură. Mai avea câţiva metri până la intrarea în parcarea secţiei când băieţelul, Gabriel Cristofor Iancu (3 ani), i-a sărit, spune el, în faţa maşinii. Din fericire poliţistul nu avea viteză aşa că băiatul a fost rănit uşor. El a fost transportat la spital cu o Ambulanţă şi a rămas internat peste noapte pentru a fi ţinut sub supraveghere medicală.
„Îl spăla mama lui la robinet şi i-a fugit din mâini, direct în stradă. Poliţistul conducea cu viteză“, a spus mătuşa băiatului. Oamenii legii au spus că dacă agentul ar fi avut viteză, Iancu ar fi rănit grav.
Poliţiştii au făcut cercetarea la faţa locului sub presiunea a zeci de persoane, rude şi vecini de-ai victimei, care au asistat la investigaţii, comentând incidentul.