Nu obisnuiesc sa-mi impanez comentariile cu citate din autori celebri, insa de data asta obiectul complex pe care-l am in fata (texte bilingve, colaje de cuvinte si de imagini color)* ma obliga sa apelez la doua citate din Huizinga: "Odata cu jocul recunoastem, cu sau fara voie, spiritul. Pentru ca jocul, oricare i-ar fi esenta, nu este materie" si: "Noi (ne) jucam, si stim ca (ne) jucam, deci suntem ceva mai mult decit niste simple fapturi rationale, pentru ca jocul este irational".
Dar justificarea acestor citate nu vine, asa cum s-ar putea crede, din faptul ca autoarea abordeaza deschis ludicul de factura dadaista (cuvinte taiate din ziare, amestecate in "palarie" si scoase unul cate unul ca lozurile castigatoare). Noutatea acestui experiment vine - si aproape fiecare pagina o demonstreaza - din natura speciala a relatiilor pe care aceste texte o au cu realitatea lumii noastre, mai exact cu acea debusolare majora, adesea apocaliptica, pe care sistemele (totalitare ori democratice) o favorizeaza in modalitati diferite, dar aproape tot pe-atat de nocive.
Este cat se poate de clar ca subconstientul unui mare autor isi autoregleaza cu finete fluxurile, in asa fel incat tasnirile inspiratiei nu divagheaza niciodata, dezvaluind mereu intr-altfel nucleul central si completandu-l in acelasi timp. Vreau sa spun ca oricat de "irational" se joaca autoarea, poemele de fata se adauga prozelor sale realiste, alcatuind alte si ale figuri ale spaimei si opresiunii si raspunzandu-le cu lirismul cinic si infantil al copilului care nu face diferenta intre imaginatie si realitate: "se tirguieste floarea de morcov/ cu umbra ei in canal/ si floarea de tutun se tirguieste/ cu beregata ei roz sus pe mal (...)/ se tirguiesc capsunile/ cu nisipul rosu in lunile/ cind tata a fost arestat/ si-ntr-un an si el a crapat/ mama crede orice/ zice ca tata se tirguieste pe dr
