Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tichetele de masă şi bonurile valorice nu vor fi impozitate

Publicat in Romania Libera, luni 29 martie 2010 ·

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) precizează că propunerile Codului Fiscal nu iau în calcul impozitarea tichetelor valorice, iar scutirea acordată până în prezent la impozitarea terenului de sub clădire reprezenta o excepţie de la regulă impozitării întregii suprafeţe aflate în proprietate.

Precizarea MFP vine că reacţie la informaţiile apărute în presă despre proiectul de modificare a Codului Fiscal.

Astfel, Finanţele susţin că structurile asociative ale administraţiilor publice locale au propus impozitarea terenului de sub clădire. "Menţionăm faptul că în acest moment funcţionează scutirea de la plată impozitului pe terenul de sub clădire în baza art. 257 lit a) din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal. Tratamentul de bază este impozitarea întregii suprafeţe de teren aflată în proprietate, scutirea acordată până în acest moment de Codul Fiscal fiind o excepţie de la această regulă", se arată în comunicatul citat de ziare.com.

Un tratament fiscal similar există în Cehia, Slovenia, iar în majoritatea ţărilor europene, terenul şi clădirea se impozitează împreună, la valoarea de piaţă, aceasta fiind şi tendinţa la nivel european de impozitare a proprietăţilor.

În ce priveşte tichetele valorice, "facem precizarea că actualele propuneri de modificare ale Codului Fiscal nu prevăd modificarea tratamentului fiscal aplicabil acestora". În conformitate cu prevederile art. 55 alin. (4) din Codul Fiscal nu sunt incluse în veniturile salariale şi nu sunt impozabile tichetele de creşă, tichetele de vacanţă acordate, tichetele de masă şi drepturile de hrană acordate de angajatori angajaţilor în conformitate cu legislaţia în vigoare, precum şi cadourile date potrivit legii.

În prezent, proiectul de modificare a Codului Fiscal este în proces de elaborare, prevederile sale fiind discutate de către reprezentanţi ai Minist

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu de la Apărare. Noul ministru este Andrei Belousov / Şoigu, numit secretar al Consiliului rus de Securitate în locul lui Patruşev / Serghei Lavrov rămâne ministru de externe / Precizările Kremlinului

News.ro acum o ora
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum 3 ore
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Ciolacu, „convins” că în octombrie, cel târziu, românii nu vor mai avea nevoie de vize pentru a călători în SUA

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, duminică, despre programul Viza Waiver, că este „ferm convins” că în octombrie, cel târziu, nu o să mai avem vize cu SUA, relatează News.ro. Vise pentru SUA și programul Visa WaiverFoto: Adrian825 | Dreamstime.co

Peisaj de iarnă, la jumătatea lunii mai. Reacția turiștilor ieșiți la drumeții în Munţii Bucegi

Ziare.com acum 3 ore
Un nou strat de zăpadă s-a aşternut pe platoul Bucegi, iar temperaturile au scăzut sub zero grade Celsius. În imaginile publicate pe reţelele de socializare de Meteoplus se vede cum totul este acoperit de un stat de omăt de câţiva centimetri. A nins

Gloria Bistriţa pierde finala EHF European League

Mediafax acum 2 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a pierdut, duminică, finala EHF European League, 27-29 (15-14), în faţa echipei norvegiene Storhamar Handball Elite. Finala competiţiei europene s-a disputat în Austria, la Graz. Tot duminică şi tot la Graz,

George Simion, în campanie electorală la Satu Mare: „Duşmanul nostru politic în acest judeţ e o creatură hidoasă și șovină, numită UDMR”

HotNews acum 3 ore
Liderul AUR, George Simion, a declarat duminică, la evenimentul de lansare a candidaţilor la europarlamentare desfăşurat în cetatea din Ardud, că duşmanul politic al formațiunii sale în acest judeţ este „o creatură hidoasă, şovină, numită UDMR”, inf

Ciolacu, după ce Nicolae Ciucă a declarat că liberalii vor câştiga alegerile: Important este că nu mai există acele jigniri directe

HotNews acum 2 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat duminică, după ce Nicolae Ciucă a declarat că liberalii vor câştiga alegerile, că important este că „nu mai există acele jigniri directe”. „Câştigăm noi în diaspora!”, a spus Ciolacu, relatează News.ro. M

Parlamentarii germani sugerează că aliații ar putea proteja spațiul aerian din vestul Ucrainei de pe teritoriul Poloniei și României

Ziare.com acum o ora
Mai mulți parlamentari germani, atât din partidele aflate la putere, cât și din opoziție, au susținut ideea ca aliații să apere spațiul aerian din vestului Ucrainei de pe teritoriul NATO, a relatat Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ). FAZ a scris c

Reacția dură a purtătorului de cuvânt al BOR la adresa câștigătorului Eurovision: ”Victoria lui Nemo, una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii

Ziare.com acum 8 ore
Purtătorul de cuvânt al BOR Vasile Bănescu reacționează dur faţă de câştigarea Eurovision de către interpretul Nemo, afirmând că ”victoria lui Nimeni (Nemo)” este ”una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii, una exterminat

Naţionala de handbal a României ratează calificarea la Campionatul Mondial

Mediafax acum 4 ore
Naţionala de handbal masculin a României a fost învinsă duminică de Cehia, la Brno, cu 29-20 (15-9), în manşa retur a barajului de calificare la Campionatul Mondial din 2025. În tur, în Baia Mare, România a învins Cehia cu 31-30. Ediţia din 2025 a C

Vremea

București
acum

10°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
mie.

8°/18°
joi

11°/19°
Iasi
acum

11°
dum.

9°/16°
lun.

5°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/16°
Constanta
acum

11°
dum.

12°/16°
lun.

11°/14°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

9°/15°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

10°/21°