Conducerea liberală a acceptat opoziţia propusă de Crin, dar bătălia cu susţinătorii guvernării alături de PDL e abia la început.
Cu invitaţia la negocieri a lui Boc pe masă, Crin Antonescu a obţinut, ieri, un vot de încredere din partea Biroului Politic Central (BPC) şi a Consiliului Naţional Executiv al PNL, care a venit la pachet cu acceptarea strategiei sale de a respinge o guvernare „garantată” de Traian Băsescu şi susţinută de Călin Popescu-Tăriceanu.
În şedinţa BPC, Antonescu le-a explicat liberalilor că au de ales între a refuza, alături de el, intrarea la guvernare cu PDL şi o decizie de acceptare a ofertei virtuale făcute de Băsescu, însă cu un alt preşedinte de partid.
Argumentele în susţinerea cauzei sale au fost, o dată, că o mare parte dintre cei care l-au votat în turul I au votat în turul II împotriva lui Traian Băsescu, iar, în al doilea rând, experienţa liberalilor arată că nu pot avea încredere în preşedinte.
Şedinţă dominatăde adversarii lui Băsescu
Antonescu a ţinut să-l pună la punct indirect şi pe Călin Popescu- Tăriceanu, afirmând că eventualele negocieri trebuie purtate de preşedintele partidului plus o echipă desemnată, şi nu de fiecare separat.
Teza potrivit căreia liberalii nu trebuie să aibă încredere în democrat-liberali a fost susţinută şi de prim-vicepreşedintele Ludovic Orban. Acesta a comentat că PDL este plin de oameni care au dezertat de la PNL şi că ar fi ridicol ca liberalii să guverneze cu aceştia. Aceeaşi variantă a fost susţinută şi de Norica Nicolai sau Radu Stroe.
De cealaltă parte a baricadei, susţinătorii alianţei cu Traian Băsescu, aflaţi în minoritate, au preferat să-şi nuanţeze oferta. Tăriceanu a acceptat că este nevoie de o singură echipă de negociere şi a spus că liberalii trebuie să fie deschişi către toate variantele, fără