Cei din jurul Primului Secretar dau să chicotească, dar Primul Secretar e serios şi tentativa moare.
- Foarte frumos, spune Primul Secretar. O intenţie nobilă. E un gest măreţ. .. şi unic, la care fiecare avem dreptul măcar să gindim...
- Dar eu nu vreau să mă sinucid, revine Vasilică. Eu vreau să trăiesc şi să devin poet. Cel mai mare poet!
Miliţienii continuă să ţină mulţimea departe. O Salvare a luat cadavrele planoriştilor. A mai sosit incă un Aro albastru. Securiştii scormonesc prin iarbă şi adună probe. Ciţiva militari incearcă să dea jos restul planoarelor impreună cu o trupă de pompieri. Sint citeva scări, iar unii, in apartamentul doamnei Piuaru, imping de-acolo.
- Mult succes, ii urează Primul Secretar lui Vasilică. Şi, mai departe, cum a fost?
- Mai departe a venit Zbarnea...
- Cine-i Zbarnea?
- Un băiat din bloc.
- E aici?
- Nu. A plecat.
- Inainte ca planoarele să se ciocnească?
- Inainte.
- Bun. Deci nu ne trebuie Zbarnea. Şi de ce te-a lovit? Fiindcă te-a lovit, inţeleg, nu?
- Păi... fratele lui Zbarnea... a murit...
- Aha! De ce? Cind s-a intimplat asta?
- Mai demult... A inghiţit din greşeală nişte medicamente de-ale lui taică-său... A crezut că-s bomboane... şi...
- A murit.
- Da.
- Dumnezeu să-l ierte. Ciţi ani avea?
Vasilică se uită in jur, cerind ajutor.
- Trei ani, sare Puiu. Doi ani jumate... cam aşa...
- Groaznic, spune Primul Secretar. O tragedie... oribilă...
Primul Secretar işi indreaptă spatele. Acum noi ne uităm de jos in sus la el. Bărbatul se gindeşte.
- Zbarnea ăsta te-a auzit cind vorbeai despre sinucidere?
Vasilică lasă capul in jos.
- Cred că da...
- Şi probabil s-a supărat aşa in el... şi ţi-a tras un cap in gură...
- Da, spune Vasilică.
Primul Secretar oftează.
- Il cam meritai, Vasi