Aproape că nu mai are voce. Sunetele îi ies răguşit, abia acum efortul începe să-şi facă drum prin toţi porii, zbătîndu-se să iasă la suprafaţă. Corina zîmbeşte un pic vinovat pentru că impresia ultimelor clipe ale finalei încă frige. Deasupra ei se ridică însă argintul olimpic, medalie pentru româncă la prima ei participare la JO.
- Corina, ce s-a întîmplat în final?
- Am greşit şi îmi pare foarte rău. Asta mi se întîmplă pentru că sînt impulsivă, uneori acţionez prea repede, iau decizii aproape pe negîndite.
- E japoneza mai puternică decît tine?
- Nu, nu cred că e mai puternică. Mă învinsese de două ori, e adevărat, dar asta nu înseamnă că am un complex în faţa ei. Dacă nu aş fi făcut acea greşeală, aş fi avut în continuare şansa mea. Îmi pare nespus de rău şi sper să nu se mai repete!
"Sper că nu am decepţionat pe nimeni"
- Ai realizat chiar atunci, în clipa respectivă, ce s-a întîmplat?
- Nu, pe moment nu mi-am dat seama. Ştiu că e o eroare pe care n-ar fi trebuit s-o fac şi poate părea ciudat, aproape nepermis să se întîmple aşa ceva la acest nivel, dar nu sînt dezamăgită. Nu vreau să par nerecunoscătoare. Mulţumesc lui Dumnezeu, am luat medalia de argint! Am dat tot ce am putut, m-am luptat, sper că nu am decepţionat pe nimeni şi le mulţumesc tuturor celor care mi-au fost alături.
- Totul s-a petrecut însă foarte repede.
- Da, şi atunci realizezi că nu mai există altă şansă. Aceea era lupta mea, eram la Jocurile Olimpice. Într-o secundă poţi pierde tot, dar, repet, am făcut tot ce am putut. Am ajuns în finală.
- Spui că impulsivitatea te-a costat acum. E însă o calitate care ţi-a adus şi beneficii?
- Au fost momente în care, da, m-a ajutat. Atunci cînd am acţionat într-o fracţiune de secundă şi a ieşit bine.
A visat podiumul
- Îţi dai seama ce ai real