Mesajul a fost trimis. Multumesc!

TRADIŢII DE CRĂCIUN: În satul Ilva Mare, în Ajun merg la colindat Belciugarii

Publicat in Mediafax, luni 24 decembrie 2012 · ·

În satul Ilva Mare din Bistriţa-Năsăud, în Ajunul Crăciunului merg la colindat Belciugarii, tineri costumaţi care prezintă în faţa gazdelor pe care le colindă câte o mică scenetă, iar localnicii cred că gospodăria în care aceştia joacă va fi bogată în anul care vine.

Potrivit specialiştilor Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, Belciugarii sunt tineri mascaţi care dansează şi execută figuri comice. Unul dintre băieţi joacă "turca", confecţionată din piese de lemn pentru a reda întocmai capul unei capre. Capul este înstruţat şi este montat pe un baston rezistent de care se prinde un ţol sau un covoraş de dimensiunea celui care îl manevrează.

Pe lângă cel care poartă capra, băieţii se mai costumează în militar, urs, ţigan, popă, jandarm, drac, doctor, mire şi mireasă. De obicei, Belciugarii sunt însoţiţi şi de un fluieraş. Militarul are rolul cel mai important în tot acest obicei, el fiind responsabil de comenzile pe care le execută Belciugarii.

În casele gospodarilor, Belciugarii spun diverse texte cum ar fi: "Frunză verge de mărari/Bună sara, gospodari/Frunză verge de măsline/Bună sara, gospodine/ Gospodari şi gospodine/ Ascultaţi-mă pe mine :/Foicică foi de fag/ Caprele mele pe prag!/ Căpriţe de pe la noi/ Şi - nainte şi - napoi!/ Căpriţă cu cohăţeţe/ Jos cu capu’ la podele!/ Şi te scoală şi o bate/ Şi o scarpină pe spate./ Asta-i capra lu’ Ionaşcă/ S-a-nvăţat să beie-n casă./ Asta-i capra lu’ Marin/ S-a-nvăţat să beie vin/ Asta-i capra lu’ Costică/ S-a-nvăţat să beie ţuică/ Căpriţa din Ilva Mare/Scărpinaţi-o pe spinare!".

Obiceiul Belciugarilor se crede că este de origine greco-romană neavând nimic de-a face cu creştinismul. Totuşi, el este acceptat de preoţi fiindcă textele sunt amuzante.

Locuitorii din Ilva Mare îi aşteaptă pe Belciugari, fiindcă spectacolul pe care-l oferă poate fi văzut o singură dată pe an, de Cr

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, adus în ţară / Reacţia ministrului Justiţiei - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marşi spre miercuri, din Irlanda. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. ”În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c.,

Doi polițiști de frontieră au fost înjunghiați de traficanții de migranți la Timiș. Agenții au tras 13 focuri de armă

Ziare.com acum 2 ore
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

Starea actorului Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, este stabilă

News.ro acum o ora
Starea actorului Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, după ce a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi, la Spitalul Militar, este stabilă. Intervenţia chirurgicală la genunchi, efectuată în cursul zilei de lun

De ce se sărbătorește Ziua internațională a muncii pe data de 1 Mai. Ce evenimente tragice sunt marcate cu ocazia acestei zile

Ziare.com acum 2 ore
La 1 Mai este marcată, în fiecare an, Ziua internaţională a muncii, Ziua muncii sau Ziua internaţională a muncitorilor, care reprezintă un omagiu adus muncitorilor şi mişcărilor muncitoreşti din întreaga lume pentru lupta lor istorică în vederea obţ

Biroul Electoral al Municipiului Bucureşti a admis candidatura Dianei Şoşoacă la Primăria Capitalei

News.ro acum 46 minute
Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 42 Municipiul Bucureşti a decis admiterea candidaturii preşedintei a partidul S.O.S. România Dianei Şoşoacă la Primăria Capitalei, după ce a depus, marţi, liste suplimentare de susţinători pentru candidatura ei.

Nouă candidaţi s-au înscris pentru funcţia de primar al municipiului Timişoara şi şase pentru cea de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş

News.ro acum 33 minute
Nouă candidaţi s-au înscris pentru Primăria municiăiului Tuimiăoara, în timp ce pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş s-au înscris 6 candidaţi.

Avion militar F-16, prăbușit într-un parc național. Pilotul a reuşit să se catapulteze

Ziare.com acum o ora
Un avion de luptă F-16 „Fighting Falcon” s-a prăbuşit marţi, 30 aprilie, într-un parc naţional din New Mexico, în sud-vestul Statelor Unite, au anunţat forţele aeriene americane. Pilotul a reuşit să se catapulteze înainte ca avionul să se prăbuşeasc

Asistent medical din Târgoviște, arestat după ce ar fi bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum o ora
Un asistent medical de la un spital din Târgoviște a fost arestat preventiv, fiind acuzat că a bătut două fete de 13 și 17 ani internate în secţia de psihiatrie a unității medicale. SpitalFoto: Inquam Photos / Justinel Stavaru Judecătorii dâmboviţen

Ce pensie va avea Klaus Iohannis. „Are 42 de ani de muncă și 10 de președinție”

Adevarul acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială.

Care este starea actorului Florin Piersic, după ce a fost operat

HotNews acum o ora
Actorul Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, este în stare stabilă, după ce a fost supus unei intervenții chirurgicale la genunchi la Spitalul Militar, conform News.ro. Florin PiersicFoto: AGERPRES „Starea sa este stabilă.

Vremea

București
acum

19°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

20°
mie.

10°/22°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

8°/21°
joi

9°/20°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

21°
mie.

10°/23°
joi

13°/20°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/21°