Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine este primul om pe care l-a sunat Barack Obama după victoria în alegerile prezidenţiale

Publicat in Mediafax, miercuri 7 noiembrie 2012 ·

La doar câteva momente după ce au fost anunţate rezultatele privind alegerile prezidenţiale din Statele Unite ale Americii, Barack Obama a fost felicitat de contracandidatul său Mitt Romney. Primul telefon pe care Obama l-a dat a fost către un fost şef de stat al SUA.

Fostul preşedinte american Bill Clinton a fost prima persoană pe care a sunat-o preşedintele Barack Obama după ce a câştigat un nou mandat de patru ani la Casa Albă

Imediat după anunţarea rezultatelor, Obama a primit un apel telefonic din partea contracandidatului său republican Mitt Romney, despre care ar fi afirmat că este un gest "foarte elegant". După ce a terminat convorbirea, el l-a sunat pe fostul preşedinte Bill Clinton, relatează Daily Mail, în ediţia electronică de miercuri.

Potrivit surselor, Obama i-ar fi mulţumit lui Clinton pentru munca depusă în vederea realegerii sale, relatează Fox News. Înaintea acestei campanii, relaţia dintre cei doi nu a fost tocmai "lapte şi miere", comentează cotidianul britanic.

În urmă cu patru ani, Obama a candidat împoriva lui Hillary Clinton, şi, chiar după ce Bill Clinton a intrat în campanie pentru acesta, tensiunile s-au menţinut. Cea mai mare dintre ele ar fi fost un schimb de replici între cei doi după ce Clinton şi-a depăşit cu 45 de minute timpul alocat discursului său la Convenţia Naţională Democrată, eclipsând discursul lui Obama.

Cei doi par să fi îngropat securea războiului, dar Clinton nu s-a numărat printre persoanele cărora Obama le-a mulţumit în discursul său de victorie.

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iohannis: România poate să aibă speranţa ca într-un viitor apropiat să fie inclusă în programul Visa Waiver

Wall-Street.ro acum 13 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că România poate să aibă "speranţa legitimă" ca, "într-un viitor destul de apropiat", să fie inclusă în programul Visa Waiver. "Sunt foarte multe discuţii tehnice aici. Ştiţi că Visa Waiver nu este o decizie po

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 2 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Iohannis: Este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei/ Este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană/ Eu cred că vom găsi o soluţie

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România va continua să sprijine Ucraina, însă a adaugat că, în opinia sa, este ”inacceptabil” ca România să ofere ţării vecine aflate în război singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot care este funcţio

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum o ora
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 4 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 5 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 2 ore
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Regele Charles, prea ocupat ca să se vadă cu Harry

HotNews acum o ora
Regele este prea ocupat pentru a-l vedea pe prințul Harry în timpul vizitei sale în Marea Britanie, a declarat purtătorul de cuvânt al ducelui, citat de Sky News. Prințul Harry și MeghanFoto: ANGELA WEISS / AFP / Profimedia Ducele de Sussex a sosit

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 6 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum 4 ore
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Vremea

București
acum

16°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

9°/17°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/19°
Constanta
acum

19°
mie.

13°/19°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

19°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/22°