S-a acordat o prea mica atentie recentului recensamant care a confirmat prognozele avertizand asupra scaderii galopante a populatiei Romaniei. Demografia este mama istoriei. Romanii au prilejul sa o simta pe pielea lor.

Coborarea sub pragul psihilogic de 20 milioane de suflete (unele calcule afirma ca, daca tendinta se mentine, prin 2050 vom ajunge si sub cel de 15 milioane) indica decaderea din rangul unei natiuni mici printre natiunile mari la cel de natiune mica pura si simpla. Avem de a face cu tranzitia de la o natiune avand potentialul unei (relativ) mari istorii la o natiune cu perspectiva maxima a unei istorii mici. (Ca nu am valorificat totdeauna respectivul potential este vina noastra - si poate a ghinionului istoric – iar declinul demografic este tocmai proba unui atare esec.)

Mai putini romani inseamna mai putine creiere care sa gandeasca solutii pentru prezentul si viitorul Romaniei, mai putine brate care sa sporeasca avutia natiunii romane, mai putine guri care sa stimuleze productia sau sa atraga investitori, mai putine buzunare din care sa fie adunate impozitele apte a finanta proiecte publice, mai putine voci care sa vorbeasca lumii despre romani, mai putini calatori care sa ii aminteasca lumii existenta unui popor care nu poate fi ignorat. In plus mai putini romani inseamna mai putine fonduri europene, mai putine voturi in Consiliul European, mai putine locuri in Parlamentul European; deci, mai putina influenta in cadrul federatiei europene in care Romania se integreaza si in care risca sa devina o particica insignifianta si lipsita de identitate.

Dincolo de scaderea propriu-zisa a populatiei, recensamantul a adus vesti teribile in legatura cu structura acesteia. Scaderea natalitatii asociata cu cresterea longevitatii conduc la imbatranirea societatii. (Fenomenul este caracteristic pentru multe alte tari, in special europene, dar