Mobilizare maximă, acestea sunt cuvintele-cheie în Parlament înainte de Forumul Economic şi Comercial China-Europa Centrală şi de Est, la care sunt aşteptate peste 1.200 de persoane. Pentru venirea chinezilor gardul Parlamentului a fost proaspăt vopsit, geamurile au fost spălate, lifturile curăţate şi mocheta lipită cu scotch dublu-adeziv. „Ca să nu se împiedice cineva”, spun angajaţii Parlamentului.
La nivelul Parter, chinezii îţi amenajează standurile pentru expoziţiile de mâine. Din partea Parlamentului a fost depus un efort suplimentar şi au fost amenajate două bufeturi pentru invitaţi.
„Să organizezi un eveniment în care să participe 15 prim-miniştri şi primul ministru al Chinei este un eveniment pentru care te poate invidia orice ţară. Sunt încântat că România este gazda unui asemenea eveniment. Oricât de cârcotaş ai putea să fii, nu poţi să nu punctezi ca pozitiv faptul că 15 premieri vin să participe în România la un eveniment la care România este gazdă”, a declarat deputatul PC Bogdan Ciucă pentru gândul.
Mai mult, accesul este parţial restricţionat în Parlament, cel puţin în ceea ce priveşte oportunitatea de imagine. „Nu ai voie să filmezi, nu ai voie să faci poze. Din motive de securitate”, se anunţă de la Biroul de Presă o directivă a Guvernului.
Mobilizare maximă, prezenţă obligatorie
Nici măcar aleşii nu au avut loc în cursul zilei de luni în Parlament. Li s-a programat activitate în circumscripţii tocmai pentru a nu se încurca activitatea chinezilor. Doar vreo doi-trei parlamentari rătăciţi, unii la conferinţă de presă, alţii cu întrevederi cu delegaţii străine, alţii cu treabă la comisii.
Printre aceştia, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea. Pregătit fizic şi moral, şeful deputaţilor anunţă că pregătirile pentru Forumul economic şi comercial au început încă din weekend şi că totul e bine pus la pu