Teama că violenţele de la periferia capitalei Marii Britanii s-ar putea extinde i-a cuprins şi pe români. Daniela B., o tânără care locuieşte de trei ani în Londra, ne-a descris, în câteva cuvinte, atmosfera de acolo. Sursa: Reuters
„Se aud sirenele poliţiei oriunde ai fi, elicoptere survolează oraşul încontinuu. Din fericire, zona în care locuiesc eu este considerată sigură şi nu a fost afectată încă. Dar a fost pentru prima dată în trei ani, de când sunt în Londra, când mi-a fost frică să ies din casă şi am rămas trează toată noaptea, lipită de BBC şi citind ştiri despre noile zone afectate pe Twitter, Facebook... de teamă că o să se ajungă şi în cartierul meu”, spune Daniela.
Când vine vorba despre cauzele incidentelor, tânăra de 24 de ani remarcă faptul că „revolta a început şi a fost foarte puternică în zonele care deja au o istorie în confruntări cu poliţia londoneză: estul şi sudul Londrei, zone sărace şi cu un nivel de criminalitate foarte mare, în general”.
Cum ajung mesajele revoltaţilor în centrul Londrei
În timp ce poliţia încearcă să îi ţină pe tinerii care au declanşat violenţele la periferie cât mai departe de centrul oraşului, mesajele lor au ajuns deja în inima metropolei britanice. „Faptul că poţi să mergi pe stradă în centrul Londrei şi să găseşti flyere care te învaţă dacă eşti unul dintre looters (jefuitori, n.r.) cum să te protejezi să nu te prindă poliţia şi să nu te recunoască pe CCTV (camerele de supraveghere - n.r.) mă face să mă gândesc că este o acţiune organizată. Posibil să fie o reacţie la situaţia economică şi la măsurile drastice care s-au luat în Regatul Unit în ultimul timp. Dar cum majoritatea sunt puştani de 13-18 ani, acţiunile trebuie să fie organizate de altcineva şi ei sunt folosiţi doar. Cel puţin aşa pare...”, opinează românca.
„Aştept să văd cum vor decurge lucrurile în