Este vădită fascinaţia pe care ideile social-democrate o exercită asupra tuturor membrilor clasei politice româneşti, indiferent de coloratura ideologică sau de plasarea în rîndurile majorităţii şi opoziţiei. Oportunismul şi obtuzitatea populistă se drapează în faldurile sforăitoare ale "protecţiei sociale" şi "redistribuirii avuţiei", după care năvălesc pe micile ecrane şi în paginile de jurnale pentru a capta atenţia celor care nu reuşesc să facă distincţia dintre lumea promisiunilor fără acoperire şi lumea reală. Dacă examinăm însă cu atenţie nu numai vorbele ci şi faptele politicienilor, avem prilejul să facem următoarea constatare surprinzătoare: ori de cîte ori sînt întreprinse măsuri (sau nu sînt întreprinse măsuri), utilizîndu-se argumente din panoplia social-democraţiei, rezultatul este mai întotdeauna contrar intenţiilor declarate. În perioada cînd mass-media era puternic dinamizată de scandalul demiterii domnului Valerian Stan, am avut prilejul să ascult o emisiune radio pe parcursul căreia invitatul, vădit incomodat de întrebările privind chiriile simbolice pe care unii demnitari şi oameni de afaceri le plătesc pentru vilele în care locuiesc, a solicitat încheierea discuţiei pe tema respectivă, întrucît era vorba de o problemă de... "protecţie socială". Ni se sugerează, deci, că revoltătoarea discrepanţă între situaţia că un student ce ocupă un pat într-o cameră neîncălzită de cămin plăteşte lunar sume care au ajuns la nivelul sutelor de mii de lei şi situaţia că un demnitar sau un om de afaceri ce ocupă o vilă cît un transatlantic plăteşte lunar o sumă mai mică decît preţul unui ziar ar fi o formă de manifestare a... "protecţiei sociale". Nu mai puţin marcată este diferenţa de atitudine în aprecierea nevoilor locative ale demnitarilor şi cele ale restului populaţiei, apreciere acompaniată de practica repartizării de locuinţe pentru cei care sînt d