Timp de 10 zile expoziţia temporară “Sub semnul lui Hipocrat”, organizată cu ocazia Reuniunii Naţionale de Istorie a Medicinei, ediţia XLIII, Baia Mare 2013, prezintă publicului, printr-o abordare interdisciplinară, carte veche tipărită, medalii şi obiecte, atât din punct de vedere al domeniilor din care fac parte, respectiv medicină şi famacie, cât şi prin valoarea lor ca bunuri culturale de patrimoniu.
Organizatorii au anunţat că toate cărţile şi revistele de specialitate expuse provin din fondul vechi al muzeului şi din colecţii particulare evidenţiind progresele realizate în cunoaşterea corpului omenesc şi procedurile aplicate de medici de-a lungul timpului.
Medaliile româneşti, aproximativ cincizeci la număr, reprezentând personalităţi ale medicinei româneşti, spitale, instituţii, congrese, facultăţi de medicină, etc. şi obiectele tridimensionale (ustensile şi recipiente) completează atmosfera.
Expoziţia este deschisă începând de astăzi, 20 iunie şi până în data de 30 iunie 2013, după următorul orar: marţi-vineri 8.30-15.30, sâmbătă-duminică 10.00-14.00, luni – închis.