Astăzi, Curtea Constituţională se află în luminile rampei. Deciziile ei sînt întoarse pe toate feţele şi comentate, la fel ca şi biografiile sau opiniile celor nouă judecători ai săi. Ba, chiar, aceştia au început să facă „dezvăluiri“ în presă, din culisele instituţiei. Fac parte dintre cei care cred că există instituţii pe care un jurnalist nu trebuie să le defăimeze în principiu. Există instituţii indispensabile statului de drept, democraţiei şi, în general, unei societăţii civilizate. Bunăoară, Parlamentul sau, de ce nu, Biserica. Unul îi reprezintă pe cetăţeni şi e instituţia centrală a unei democraţii, din cealaltă fac parte toţi cei „îmbisericiţi“, adică botezaţi. E dreptul, dacă nu chiar obligaţia, unui jurnalist să-i critice pe parlamentarii sau chiar pe preoţii care nu-şi fac datoria aşa cum se cuvine. Se poate pune în discuţie chiar reformarea unor asemenea instituţii. Însă pentru că o eventuală desfiinţare e de neconceput (ar fi un dezastru inimaginabil), cred că nimeni nu ar trebui să „lucreze“ împotriva lor, ca instituţii, nici măcar dacă la un moment dat are dovezi că toţi oamenii care, temporar, le servesc ar fi infractori. Nefiind poate chiar la fel de importantă ca Parlamentul, ca să nu mai vorbim de Biserică, Curtea Constituţională face parte dintre instituţiile fără de care un stat de drept nu prea poate funcţiona. Deci, nici ea nu ar trebui subminată în principiu, ca instituţie. Acestea fiind zise, am să relatez totuşi o întîmplare de la Curtea Constituţională, fără să vreau să o defăimez ca instituţie sau să interferez cumva cu discuţiile politice actuale din jurul ei.
DE ACELASI AUTOR Presa artificială Un drum cu moroi Străini şi străini Comedia decoraţiilor Era prin iarnă, acum mai bine de zece ani. Asociaţia Naţională a Investitorilor FNI (mai pe scurt – păgubiţii FNI) se afla în plină luptă pentru recuperarea banilor dispăruţi în m
