Una din problemele predarii literaturii romane in liceu este aceea a gasirii unui echilibru intre limbajul formalizat si „autoritar“ al discursului educativ, care ar trebui sa ofere informatie corecta, pe de o parte, si statutul inevitabil alunecos al disciplinei, teritoriu al unei conceptualizari aproximative, pe de alta parte.
Problema veche a manualelor de limba si literatura romana, acutizata inainte de 1989, cind acestei precaritati obiective i se adauga inflatia verbala a limbajului de lemn care contamina totul, constituie si acum una dintre principalele cauze ale calitatii scazute a noilor manuale elaborate dupa 1997. Pe acest fundal, firesc, de altfel, si pina la urma nu tocmai neproductiv, daca nesiguranta initiala devine prilejul unui continuu exercitiu de gindire si de informare (ceea ce se presupune ca este o parte esentiala a scolii), au inflorit, in vechiul regim al manualului unic, si rezista inca metafora bombastica, in locul rigorii analitice, si intoleranta discursului unic, care descifreaza un text literar facind abstractie de pluralitatea interpretarilor, incalcind astfel flagrant unul dintre principalele obiective ale educatiei, acela al dezvoltarii spiritului critic si a gindirii personale (nemanipulate). in plus, incercarea de a reveni la receptarea specializata a textului literar nu a generat totdeauna un discurs didactic clar, eficient, ci adesea unul nesigur in minuirea terminologiei, inca tributar limbajului prolix si chiar unor sabloane din manualele anterioare.
- Renuntarea la comentariile de-a gata,
vag structurate
Libertatea de alegere a strategiilor didactice si, in anumite limite, a continuturilor din manuale promovata de programele elaborate in ultimii ani a permis o innoire reala a acestora si, de aceea, ele sint preferabile acelora vechi, chiar si atunci cind calitatea lor lasa de dorit. Impo
