Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Containere de gunoi îngropate, în patru cartiere ale Sucevei, de anul viitor

Publicat in Monitorul de Suceava, marți 5 noiembrie 2013 ·

Municipiul Suceava va beneficia de unul din cele mai moderne sisteme de colectare selectivă a deşeurilor, printr-un program pilot, care va fi implementat în primăvară de către firma de salubrizare Rosal.

În urma discuţiilor purtate de viceprimarul Gavril Vîrvara cu conducerea firmei Rosal Suceava, firma de salubrizare a fost de acord să realizeze, pe cheltuială proprie, patru sisteme subterane de colectare a deşeurilor.

„Un asemenea sistem va fi amplasat în Obcini, altul în Zamca, unul în cartierul George Enescu şi altul în Burdujeni. În funcţie de eficienţa acestui sistem în aceste cartiere, programul va continua la nivelul întregului oraş”, a declarat Gavril Vîrvara, care consideră că renunţarea la actualul sistem de colectare a deşeurilor, cu containere aflate la suprafaţă, în care scormonesc zilnic sute de căutători de gunoaie şi sute de câini vagabonzi, ar avea numeroase avantaje.

„Amplasarea containerelor în subteran aduce un design nou în peisajul urban al municipiului şi se elimină poluarea mediului, prezenţa şi proliferarea rozătoarelor, mirosul deşeurilor, dar nu în ultimul rând, împrăștierea acestora pe toate spaţiile din jur, de către animale şi oameni”, a explicat viceprimarul Gavril Vîrvara, responsabil cu problema salubrizării municipiului reşedinţă de judeţ.

La suprafaţă vor fi doar dispozitivele în care se aruncă gunoiul, în vreme ce deşeurile ajung în containere securizate, la care au acces doar angajaţii Rosal, cu ajutorul unor dispozitive speciale, care aduc containerele încărcate la suprafaţă, pentru a fi golite.

Unul din avantajele noului sistem îl reprezintă senzorii integraţi în subteran, care monitorizează gradul de încărcare al containerelor, astfel încât maşina de ridicat gunoiul nu trebuie să facă o mulţime de drumuri doar pentru ca cei ajunşi acolo să constate că nu au ce ridica.

Pe lângă economiile la c

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iohannis, mesaj de Ziua Europei: Alegerile europarlamentare, un test cu mize foarte importante

Mediafax acum o ora
„La aproape trei sferturi de secol de la Declaraţia Schuman, celebrăm Ziua Europei într-un context care nu a mai fost atât de complicat de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial. Agresiunea militară declanşată de Rusia împotriva Ucrainei ne pu

Florin Piersic, dus la o clinică privată pentru investigații suplimentare

HotNews acum o ora
Florin Piersic, diagnosticat cu septicemie, este transferat joi de la Institutul „Matei Balş” la o clinică privată pentru investigații suplimentare, apoi va fi dus la Spitalul Foișor, au declarat pentru HotNews.ro surse medicale. Conform medicilor d

Florin Piersic va fi transferat la Spitalul de Ortopedie Foișor pentru a i se scoate proteza de genunchi

Ziare.com acum 46 minute
Actorul Florin Piersic va face investigaţia PET - CT, apoi va fi dus la Spitalul Clinic de Ortopedie Foişor pentru a i se scoate proteza de genunchi, a declarat joi, 9 mai, managerul Institutului "Matei Balş", Cătălin Apostolescu. "Va face PET - CT

Razie de amploare în Portul Constanţa / Poliţiştii caută persoane date în urmărire, dar vor şi să deblocheze drumurile de camioanele staţionate şi să le trimită spre locuri de parcare

News.ro acum 27 minute
O razie de amploare are loc, joi, în Portul Constanţa, unde poliţiştii caută persoane date în urmărire. De asemenea, vor să deblocheze drumurile din incinta portului de camioanele staţionate, acestea urmând să fie îndrumate spre locuri de parcare. ”

Nou termen în dosarul 2 Mai. Adrian Cuculis - „Ne așteptăm la orice” (VIDEO)

Ziua Constanta acum 43 minute
La noul termen de judecată, avocatul Adrian Cuculis, din Baroul București, unul dintre apărătorii rudelor îndoliate, a declarat: „Încercăm să rămânem în pronunțare astăzi, dar s-ar putea să trebuiască să rămâneți o perioadă mai lungă de timp, deoare

Klaus Iohannis, de Ziua Europei: Europenii îşi doresc să trăiască în societăţi libere, cu stat de drept funcţional, iar rezultatul votului din iunie trebuie să reflecte această opţiune majoritară

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis transmite, joi, de Ziua Europei, că alegerile europarlamentare din acest an reprezintă un test cu mize foarte importante pentru democraţia europeană şi avem obligaţia să îi încurajăm pe cetăţenii naţiunilor noastre să par

Iranul avertizează că îşi va schimba doctrina nucleară, dacă existenţa îi este ameninţată. „Nu vom avea altă opţiune”

Ziare.com acum 18 minute
Armata iraniană îşi va schimba doctrina nucleară dacă Israelul îi va ameninţa existenţa, a declarat un consilier al liderului suprem iranian, acesta fiind cel mai recent comentariu al unui oficial iranian care ridică semne de întrebare cu privire la

Iohannis a primit premiul Distinguished International Leadership, acordat de Consiliul Atlantic: SUA nu au un aliat mai bun decât România VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a primit premiul Distinguished International Leadership pentru anul 2024, acordat de Consiliul Atlantic din SUA ”ca o recunoaştere a carierei sale şi a rolului său de lider transatlantic şi european”. Iohannis, primul şef

Un atac aerian ucrainean asupra Belgorodului a provocat rănirea a 8 persoane, potrivit guvernatorului

News.ro acum 4 ore
Un atac aerian ucrainean asupra regiunii ruse Belgorod a rănit opt persoane şi a avariat zeci de clădiri rezidenţiale şi maşini, a declarat joi guvernatorul regiunii de la graniţa cu Ucraina, scrie Reuters. Printre răniţi se numără o fetiţă de 11 an

Joe Biden ameninţă Israelul cu oprirea livrărilor de arme dacă israelienii invadează major Rafah

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele american Joe Biden a avertizat pentru prima dată în public că ar putea opri livrările de arme către Israel dacă forţele israeliene invadează Rafah. Aproximativ un milion de oameni se află în oraşul din sudul Fâşiei Gaza.

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/17°
Iasi
acum

15°
joi

12°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/18°
Constanta
acum

14°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/12°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

16°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/20°