Timişoara este oraşul cu cel mai mare consum de pastă şi periuţe de dinţi. Fiecare locuitor consumă în medie un tub de pastă lunar.
Cu un procent de aproape 40% de consumatori de pastă de dinţi şi periuţe, timişorenii au devansat - potrivit studiului realizat de Societăţii de Stomatologie Estetică din România (SSER) - oraşe mari precum Iaşi (35%), Cluj (32,8%) sau Bucureşti (30,2%).
Tinerii sunt mult mai preocupaţi de sănătatea dentară - 33,5% din persoanele cu vârste cuprinse între 14 şi 34 ani consumă cel puţin trei tuburi de pastă de dinţi la trei luni. Atunci când vine vorba de sănătatea dentară, românii preferă cabinetele medicale private, dar odată cu vârsta, merg mai rar la medicul dentist, preferând să facă alte tipuri de analize.
Proiectului a fost cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 „Investeşte în oameni”, în cadrul căruia patru mii de medici din întreaga ţară au beneficiat de cursuri gratuite de perfecţionare.
Proiectul s-a desfăşurat în perioada octombrie 2010 - noiembrie 2013 şi a cuprins o serie de cursuri de formare profesională (profilaxie dentară, ortodonţie, chirurgie maxilo-facială, estetică dentară), dar şi protecţia mediului, egalitatea de gen, egalitatea de şanse şi respectarea diversităţii.