Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Unde se pot angaja orădenii, indiferent de studii şi de experienţa în muncă

Publicat in Adevarul, miercuri 4 mai 2011 ·

Joi, la ora 10.00, se deschid porțile primei ediții a Târgului de Cariere (TdC) de la Oradea. Aproximativ 40 de companii îi așteaptă la standuri pe orădenii interesați de un loc de muncă, oferindu-le circa 850 de posturi în cele mai variate domenii.

Ofertele se adresează tuturor categoriilor sociale, atât șomerii, cât și cei deja angajați, atât cei experimentați, cât și cei fără experiență putându-și găsi un loc de muncă potrivit cu profilul lor, indiferent de vârstă și de specializare. Târgul este deschis timp de două zile, joi și vineri, între 10.00 și 16.00 în fiecare zi și are loc la Sala de Sport a Universității.

Cine angajează la Oradea?

40 de angajatori au ales să-şi recruteze personalul din Oradea. Printre aceștia se numără: Aegon, Arabesque, Astra, ATP Exodus, Autoliv, Autonet, Carrefour, Celestica, Comau, Connect Group, Continental Hotels, D&C Auto, IT Services, IT Cluster, Masterplast, Omniasig, Plexus, RDS-RCS și SHC. Majoritatea ofertelor vin de la angajatori care au sediul central sau filiale în Oradea, dar și candidații interesați de relocare în alte orașe din țară și din străinătate vor avea de unde alege, târgul venind cu oferte și pentru aceștia.

De asemenea, la Târgul de Cariere participă companii importante de mediere și plasare a forței de muncă din România: Adecco, GI Group, Lugera & Makler și Student Travel, care vin cu posturi la mai multe companii angajatoare client. Târgul de Cariere este organizat împreună cu AJOFM Bihor și Universitatea din Oradea - Centrul de Servicii privind Cariera din cadrul Departamentului de Învățământ la Distanță și Învățământ cu Frecvență Redusă (DIDIFR), instituții prezente și ele la eveniment cu oferte diverse de locuri de muncă în țară și în străinătate. Lista integrală a companiilor participante la Târgul de Cariere poate fi consultată pe site-ul evenimentului: www.targuldecariere.info.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 5 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

„Florin Piersic suferă de septicemie, care îi poate pune viața în pericol”, spune managerul Institutului Inimii din Cluj. Directorul de la „Matei Balș” spune însă că „nu e un risc vital”

Libertatea acum 5 ore
Florin Piersic, 88 de ani, are o infecţie generalizată în sânge, septicemie, care îi poate pune viața în pericol, a declarat miercuri, 8 mai, pentru Hotnews Florin Crișan, managerul Institutului Inimii din Cluj-Napoca, de unde a fost transferat marț

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 5 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 5 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 5 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 6 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 5 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 5 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 7 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

8°/13°
vin.

7°/17°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

12°
joi

12°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°