Snowboard-ul cucereşte teren în Austria, reuşind să prindă din urmă sporturi precum schiul alpin sau săriturile cu schiurile, care sunt o adevărată religie. Concursul de Air & Style, disputat în weekendul trecut la Innsbruck, a atras un puhoi de lume, iar atmosfera a fost ca la concertele din Piaţa Constituţiei. La o asemenea întrecere este greu să visăm în ţară, în schimb sunt toate şansele să avem un artist român cu placa la Jocurile Olimpice din 2014, de la Soci (Rusia).
Innsbruck este de zeci de ani o staţiune devenită celebră prin sporturile de iarnă. În urmă cu câteva săptămâni, capitala proviciei Tirol a găzduit Jocurile Olimpice de iarnă, în varianta tineret, după cele de seniori, din 1976, însă localitatea îşi arată look-ul în fiecare sezon cu ocazia Turneului celor patru Trambuline la sărituri cu schiurile, tradiţionala competiţie care deschide anul sportiv.
Bergisel Stadium, o arenă impresionantă care poate găzdui până la 30.000 de spectatori, este acum gazda unui concurs de snowboard de Air & Style. Mai pe înţelesul tuturor, sportivii se lansează pe o trambulină cu placa, se rotesc de câteva ori în aer, chiar şi de patru ori (1440 de grade!!!), iar apoi îşi fac aterizarea, în majoritatea cazurilor, perfect. În lumea snowboard-ului, toată acrobaţia poartă denumirea de trick.
Zi de derby la... snowboard
Cu câteva excepţii, în România competiţia este cvasinecunoscută, dar la Innsbruck evenimentul îşi atrage de la sine categoria high-class. Austriecii sunt familiarizaţi cu el, iar organizarea este ireproşabilă, de la accesul care se face foarte uşor în complexul sportiv şi până la suplimentarea unui număr impresionant de mijloace de transport, care sunt puse la dispoziţia localnicilor.
Interesul este major şi în acest an pentru Billabong Air & Style. Lumea ia cu asalt tribunele arenei, aşa cum la noi în ţară se