Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Clujeanca medaliată cu aur la patinaj, antrenoare în Dubai

Publicat in Adevarul, marți 12 ianuarie 2010 ·

Grety Marton a încălţat patinele la trei ani şi de atunci s-a îndrăgostit de sportul pe gheaţă. A ajuns printre cei mai buni antrenori de patinaj din ţară, fiind unul dintre cei 2 specialişti tehnici ai Federaţiei Române de Patinaj.

Pasiunea pentru patinaj a prins-o pe clujeancă pe încă de pe vremea în care nici nu se găseau patine pentru un picior atât de mic ca al ei. Avea 3 ani când a făcut pentru prima oară cunoştinţă cu gheaţa, încălţată cu patinele confecţionate de tatăl ei. „Aveam 3 ani când mă uitam le televizor, la patinaj. Mama a văzut că-mi place şi pentru că nu se găseau patine atât de mici, a găsit tata ghete pe mărimea mea la care le-a confecţionat el lama. Apoi, m-au dat la un curs de începători”, explică Grety. De atunci, timp de 14 ani, Grety Marton s-a antrenat şi a participat la mai multe campionate naţionale şi concursuri internaţionale, de unde a plecat învingătoare.

La 17 ani a rămas fără antrenor

Printre cele mai semnificative premii obţinute, Grety se mândreşte cu aurul la Campionatele Naţionale de patinaj artistic şi cu locul 19 la Cupa Prieteniei din Coreea de Nord.

De la vârsta de 17 ani, când a rămas fără antrenor şi fără un club în numele căruia să se înscrie la concursuri, Grety a început, încetul cu încetul, să se ocupe de alţi copii care erau în aceeşi situaţie ca şi a ei. „Fără antrenor şi club nu poţi continua să participi la concursrui, aşa că după ce m-am lăsat de patinat, am început să antrenez copii, să fac iniţiere. Întâmplarea face ca în acelaşi an, clubul de patinaj să rămână fără antrenor şi atunci am mers eu cu copii la concursuri”, adaugă Grety.

A antrenat în Dubai

Ca antrenor de patinaj artistic, Grety Marton are o experienţă de peste 20 ani, iar de ceva vreme, ea este unul dintre cei doi specialişti tehnici din cadrul Federaţiei Romane de Patinaj (FRP). Meseria de antrenor i-a adus lui G

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 39 minute
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum o ora
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 49 minute
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum o ora
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 5 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum o ora
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 3 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 7 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 2 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum o ora
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

17°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

8°/15°
lun.

9°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

13°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°